Sumele din Pilonul II vor fi transferate în fonduri conservatoare cu 10 ani înainte de pensionare



Sumele acumulate de participanții la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) vor fi transferate, cu 10 ani înainte de ieșirea la pensie, în fonduri cu profil investițional conservator, pentru protejarea de eventualele influențe negative provocate de turbulențele piețelor financiare.
Volumul activelor nete pe Pilonul II a atins 6,04 miliarde de lei, iar numărul participanților a ajuns la 5,44 milioane de persoane la finele lunii octombrie, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
„Prin introducerea sistemului multifond, participanții vor alege, în funcție de apetitul de risc și vârstă, un fond cu un anumit profil invesițional – conservator, mediu sau dinamic. Sumele acumulate de participanții la Pilonul II vor fi transferate, cu 10 ani înainte de atingerea vârstei de pensionare, într-un fond cu profil invesițional conservator, pentru protejarea economiilor în contul personal de pensie de influențele negative provocate de eventualele turbulențe ale piețelor financiare”, a declarat, joi, într-o conferință, președintele CSSPP, Mircea Oancea.
În prezent, fiecare dintre cele nouă fonduri prezente pe piața pensiilor private obligatorii (Pilonul II) are un anumit profil investițional, majoritatea încadrându-se în categoria profil investițional „scăzut”.
„Introducerea sistemului multifond va avea loc prin modificarea Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Comisia are ca obiectiv modificarea actului normativ în cauză în cursul anului 2012”, a spus Oancea.