Suma maximă pe care o poate primi un fermier în acest an pentru un hectar, însumând banii de la UE și cei alocați de la bugetul de stat, este de 158 de euro, față de 132 euro anul trecut, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.
„Legat de sprijinul pe suprafață există deja un coeficient de corecție și din cei 119,6 euro la hectar plata efectivă va fi de 107,7 euro. Acest coeficient de corecție a fost aplicat an de an, în funcție de suprafața solicitată la plată”, a spus Constantin într-o conferință de presă.
Suprafața de referință a fost estimată în 2007, la aderarea la UE, la 7 milioane de hectare. În 2012 au fost solicitate la plată 9,7 milioane de hectare.
„Pe de o parte ne bucură foarte tare că avem din ce în ce mai multe suprafețe lucrate. Pe de altă parte însă, pe măsură ce aceste suprafețe cresc, până la 1 ianuarie 2014 se diminuează procentual sumele acordate”, a afirmat ministrul.
Suma de 107,7 euro pe hectar se acordă din bani europeni, iar de la bugetul de stat plafonul maxim va fi de 50 de euro pe hectar în acest an.
„Astfel, suma maximă pe care ar putea-o primi un fermier în acest an este de 158 de euro pe hectar”, a afirmat ministrul.
Banii pentru acest an se acordă în 2013, dar există un avans de 50% din fondurile UE pe care fermierii îl pot solicita începând de marți.