Sulfina Barbu susține necesitatea adoptării unei legi a picnicului



Foto: CORBIS
Foto: CORBIS

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, ieri, că susține inițierea unei legi a picnicului, care să organizeze zonele de picnic și să cuprindă sancțiuni pentru cei care aruncă gunoaiele în locuri neamenajate.
Deputații Sulfina Barbu (PDL), Carmen Moldovan (PSD), Adriana Săftoiu (PNL) și Attila Korodi (UDMR) au organizat, ieri, o conferință de presă în care au apreciat că trebuie să existe un consens al formațiunile politice „pe zona verde”, adică pe legislația care vizează protecția mediului, arătând că reglementările din acest domeniu nu trebuie să se schimbe de la o guvernare la alta.
„Noi susținem că ar trebui să existe consens pe Directiva privind sancțiunile de mediu care intră sub incidența Codului Penal, pe legea privind Rezervația biosferei Delta Dunării, care se află în dezbaterea Parlamentului. De asemenea, avem în vedere promovarea energiilor verzi, colectarea selectivă a deșeurilor și educația ecologică”, a spus Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului.
Ea a arătat că ar trebui să existe o lege care să cuprindă reglementări pentru zonele de picnic, astfel încât să nu mai apară gunoaie în spațiile verzi.
„E nevoie de legea picnicului care să organizeze zonele de picnic și să-i sancționeze pe cei care nu respectă regulile”, a adăugat Barbu.
Necesitatea adoptării unei legi a picnicului a fost dezbătută încă din anul 2009.