Fostul ministru al Mediului Sulfina Barbu consideră că declarațiile liderului PSD Mircea Geoană sunt o încercare de a acoperi „problema pe care o are PSD după ce i-a salvat pe Miron Mitrea și Adrian Nastase din fata justiției”, se arată într-un comunicat al PDL remis, vineri, agenției MEDIAFAX.
„Este inacceptabil ca un lider de partid să se folosească de o problemă atât de gravă pentru a ne face să uităm de domnii Năstase și Mitrea”, susține Barbu, conform sursei citate.
Sulfina Barbu consideră că intervenția liderului PSD pe tema inundațiilor este parte a „spectacolului de anunțare a candidaturii lui Mircea Geoană, fără nicio legătură cu problema inundațiilor”.
Fostul ministru PDL declară că este rușinos felul în care bilanțul tragic al inundațiilor devine muniție pentru populismul unor politicieni care își anunță candidaturile. Sulfina Barbu îi atrage atenția președintelui PSD că este ultima persoană care ar trebui să vorbească despre inundații, având în vedere că este liderul unui partid care timp de 4 ani nu a făcut mai nimic pentru a rezolva această problemă.
„Țin să îi amintesc domnului Geoană că și în perioada 2001 – 2004 am avut inundații, în urma cărora și-au pierdut viața 54 de oameni și, cu toate acestea, în 2005, când am venit la Mediu, am găsit planuri de apărare împotriva inundațiilor vechi din anii ´70. Poate ne spune domnul Geoană care a fost strategia pe termen lung de combatere a inundațiilor elaborată de guvernul PSD, după care poate să vorbească despre inundații”, mai declară Sulfina Barbu.
Ea mai arată că „sacii de nisip despre care vorbește Mircea Geoană cu dispreț înseamnă, de fapt, elaborarea strategiei de apărare împotriva inundațiilor, manualul primarului și al prefectului pentru inundații, 6.800 de miliarde lei invesții numai în anul 2006”.
„Nimeni nu poate avea încredere într-un partid care își apără corupții cu prețul periclitării justiției, care își amintește de problemele reale doar când se lansează în campaniile electorale și care minte cu dezinvoltură. Cu atât mai puțin în președintele unui asemenea partid”, adaugă Sulfina Barbu.
Președintele PSD, Mircea Geoană, a criticat, joi, raportul prezentat de premierul Călin Popescu Tăriceanu privind efectele inundațiilor, pe care l-a catalogat „propagandistic” și „subțire”, și a anunțat că PSD va cere sesiune extraordinară a Parlamentului pe tema inundațiilor.
Liderul social-democrat a afirmat că Guvernul nu a prezentat nicio strategie de prevenire și combatere a inundațiilor, deși România se confruntă cu astfel de fenomene extreme de trei ani.
El a apreciat că, în ultimii patru ani de guvernare, Executivul de la București nu a făcut nimic pentru dezvoltarea infrastructurii de prevenire a inundațiilor.
„Puterea ultimilor patru ani a abandonat orice proiect semnificativ de dezvoltare a infrastructurii de prevenire și reducere a riscurilor la inundații. Nu există niciun fel de investiție față de infrastructura creată în anii comunismului. Cel mult sacii de nisip ai doamnei Sulfina Barbu. Este singurul tip de investiție pe care guvernarea de dreapta l-a făcut și s-a priceput să-l facă”, a spus Geoană.