Fostul ministru PD al Mediului, Sulfina Barbu, l-a criticat dur, duminică, la Alba- Iulia, pe ministrul Mediului, Korodi Atilla, că nu a avut o atitudine corectă și echidistantă în privința proiectului minier de la Roșia Montană și s-a antepronunțat înainte de a fi terminată evaluarea de mediu.
Sulfina Barbu a declarat, într-o conferință de presă, că actualul ministru al Mediului trebuia să continue evaluarea impactului asupra mediului, să lase comisia stabilită prin hotărâre de Guvern să analizeze proiectul și nu să găsească „o chichiță” să oprească procedura de evaluare. Barbu a spus că directiva europeană spune că trebuie respectați toți pașii procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. „Dânsul din motive pe care nu mi le explic în acest moment dar s-ar putea să aibă legătură cu linia UDMR-ului, formațiune din care face parte, are o schimbare de poziție. A fost secretar de stat în minister și nu s-a pronunțat niciodată public ca fiind împotriva proiectului. Deci nu are o atitudine corectă și echidistantă așa cum cere legea. Are o atitudine părtinitoare. S-a antepronunțat într-un proiect”, a spus Sulfina Barbu.
Ea a adăugat că ministrul Mediului din România urmează o linie politică a partidului din care face parte și nu îl interesează ce se întâmplă în România pe acest domeniu.
Potrivit sursei citate, UDMR ar avea un interes în această problemă pe motiv că un senator al partidului a introdus un proiect de lege pentru interzicerea cianurii în România, un act normativ pe care îl consideră clar împotriva proiectului de la Roșia Montană.
„Acest act normativ este clar împotriva proiectului de la Roșia Montană dar nu numai. Ceea ce înseamnă că UDMR este împotriva acestui proiect și aș spune că se creează un precedent periculos: se dă un act normativ special împotriva unei investiții. Se creează în România stat european un precedent periculos. Nu știu care sunt dedesubturile, nu știu care sunt interesele, dar asta s-a întâmplat(…)” a afirmat Barbu.
Fostul ministru al Mediului a spus că instanța va stabili dacă decizia lui Korodi în privința proiectului minier de la Roșia Montană este sau nu un abuz, refuzând să se pronunțe pe acest subiect.
Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a răspuns, în septembrie, acuzațiilor președintelui CJ Alba în legătură cu decizia ministrului de a opri procedura de autorizare a proiectului Roșia Montană, precizând din nou temeiurile legale care au stat la baza acesteia.
Conducerea Consiliul Județean Alba susținea că certificatul de urbanism emis pentru Roșia Montană Gold Corporation, la 27 iulie, este perfect legal, iar ministrul Mediului, Attila Korodi, a călcat în picioare o autoritate a administrației publice locale și s-a substituit instanței de judecată prin decizia de a considera documentul suspendat de drept și, implicit, prin a opri pe termen nelimitat autorizarea proiectului.
Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a informat, însă, că, în opinia sa, documentul a fost suspendat de drept nu din cauză că ar fi un act administrativ nelegal, ci deoarece în cazul acestuia este îndeplinită condiția prevazută de lege pentru suspendarea de drept: existența aceluiași conținut cu al unui certificat de urbanism suspendat anterior pe cale judecatorească”, se preciza într-un comunicat al MMDD remis, în septembrie.
În finalul documentului Ministerului Mediului, se preciza că MMDD se vede „obligat chiar de noile prevederi legale” să nu mai dea curs actului administrativ suspendat de drept și să aștepte ca instanța de judecată să pronunțe o hotărâre, pe care Ministerul se angajează că o va respecta.





