Sufragiile din sufragerie

Câte bordeie, atâtea obiceie! Sau câte bordeiuri, atâtea obiceiuri?! N-are importanță, să reținem ideea. Fiecare poate organiza propria festivitate de premiere a fotbalistului anului. În sufragerie. În a mea, Nicolae Dică a fost cîștigătorul. Dar a fost validat de ceea ce s-a întâmplat în majoritatea sufrageriilor cititorilor de sport. Ca și în muzică, publicul face topul care contează. Principalul argument cu care eram combătut când îmi exprimam opțiunea era o întrebare: “Hai mă, fii serios, îl compari pe Mutu cu Dică?!” Nu, nicidecum. Doar le evaluez performanțele în decursul unui an. Iar anul care tocmai se mută în istorie a fost al lui Nicolae Dică! Desigur, judecând în ansamblu, știu că fotbalistul Mutu are mai multe carate decât fotbalistul Dică. Stelistul nu va juca niciodată la echipe ca Inter, Chelsea, Juventus. Dar asta nu are relevanță când ne raportăm la o perioadă de timp. Dacă s-ar fi judecat mereu după valoarea intrinsecă, pentru contemporanii lui Hagi ar fi fost secetă perpetuă.
Așadar, care ar fi isprăvile lui Dică în anul de grație 2006? Campion cu Steaua. A fost mereu golgeterul echipei, indiferent de competiție (campionatul trecut a terminat pe locul secund la general, în urma lui Mazilu – la fel și acum, îi urmează lui Ganea). A jucat o semifinală de Cupa UEFA și a fost, poate, singurul care “s-a scos” în partida dezastruoasă de la Middlesbrough. A deschis atunci scorul și ar fi putut trage Steaua după el în final(ă), când un adversar a plonjat în careu și i-a oprit șutul cu mâna, dar lașitatea arbitrului Michel a primat. În toamnă a avut acea serie de goluri din voleu, care l-a propulsat titular la națională, și aici gol cu Albania. Desigur, cel mai greu atârnă în balanță reușitele decisive și spectaculoase din Liga Campionilor. Cam atât. Eu zic că nu e deloc puțin.
După cum spuneam deunăzi, și Mutu a avut un an foarte bun. S-a sacrificat ca mijlocaș pe dreapta sau pe stânga, pentru a intra în grațiile lui Cappelo și a se impune la Juventus. A ieșit campion al Italiei, dar titlul a fost retras la masa verde. Toamna l-a regăsit la Florența cu Prandelli, căruia îi mulțumește acum că îi oferă libertatea de a juca pe postul său favorit. Consecința este că a devenit cel mai important om al echipei, comparat ca impact cu Roberto Baggio. Încheie anul pe locul 3 în clasamentul golgeterilor, după Totti și Spinesi (Catania), dar înaintea campionului mondial și coechipierului său Luca Toni. La națională reușitele i-au fost umbrite de scandalul cu Pițurcă, urmat de excluderea din lot, iar apoi de episodul dubios cu ospătarul agresat. A mai fost și reacția sa nervoasă, chiar dacă oarecum îndreptățită având în vedere sângele care îi șiroia pe față, însă publicul taxează astfel de lucruri, percepându-le ca sfidătoare. Așadar, în ciuda unui an foarte bun, nu era greu de intuit scăderea cotei sale de popularitate.
În discuție pentru podium au mai intrat Coman, Marica și Claudiu Niculescu. Portarul Rapidului a fost apreciat pentru constanța de pe tot parcursul anului, a devenit titular și la națională, însă n-a adăugat nimic la colecția de trofee. Niculescu și Marica au avut dezavantajul de a ieși în față abia în toamnă, explodând literalmente. Având în palmares și titlul de campion al Ucrainei, și salba de goluri de la națională, Marica a fost alesul multora mai ales prin perspectiva potențialului său de creștere, superior tuturor celorlalți. Și către Cristian Chivu s-au îndreptat unele preferințe, însă fundașul Romei a avut un an teribil de inconstant, nu de puține ori fiind luat în vizor de presa din Italia. În ochii noștri l-au mai reabilitat prestațiile la echipa națională.
Trăgând linie, cineva a întrunit majoritatea sufragiilor. Felicitări, Nicolae Dică!