Ne-a împresurat: e prezent nonstop la berărie iar programul nocturn al televiziunilor se dă doar după ce suflă el în trompetă. E peste tot! Cu panseurile lui încep și se isprăvesc buletinele de știri. Gigi Becali amenință. Gigi Becali se ceartă. Gigi Becali se roagă. Gigi Becali dezvăluie. Gigi Becali învăluie. Gigi Becali e suspendat. Gigi Becali e constipat. Gigi Becali e marcat. Gigi Becali e murat. Domnul fie lăudat!
Copos despre Gigi Becali. Borcea despre Gigi Becali. Hagi despre Gigi Becali. Înalt Prea Sfințitul Nuștiucare despre Gigi Becali. Muma lui Ștefan cel Mare despre Gigi Becali. Gigi Becali despre Gigi Becali.
Asculați-l! În toate are o părere, în toate se pronunță. Îl cunoaștem pe de rost, începând cu croiala sacourilor, continuând cu flecăreala mâinilor și terminând cu bărbia despicată ferm, în două jumătăți asemănătoare unor buci lucrate în miniatură. Îi știm pe dinafară toate ridurile frunții, adâncite ca niște brazde agricole sub plugul medieval al gândurilor sale. Se visează un viitor rege travestit în președinte. De-abia așteaptă: îi va numi pe Rădoi șef de cabinet și pe Nicoloiță ministru de externe.
După ce s-a tras de brăcinari cu Hrebenciuc, Meme Stoica, Dan Pavel și Sechelariu, lui Gică Becali i-a intrat în cap că poate face același gest cu Dumnezeu. În orice șut ratat la poarta Stelei, vede voința divină. Dacă a măsluit un meci, are totuși o scuză: asta a fost vrerea Domnului. După mintea lui, Dumnezeu își face agenda zilnică în funcție de interesele Stelei. Dacă Stelei îi sunt necesare încă trei puncte în clasament, atunci toate celelalte preocupări dumnezeiești trec pe planul doi. Pe cartea lui de vizită stă scris: „Gigi Becali, ales. De-al lu’ Dumnezeu.” E gata să trimită în ceruri un set de cărți de vizită pe care stă scris: „Dumnezeu, director de imagine. De-al lu’ nea Gigi.”
E o rufă în care se toarnă detergent cu sacul, fără ca petele de țopârlănie să poată fi scoase. Cineva îl bagă la înaintare, dar acel cineva nu poate fi, în niciun caz, Dumnezeu. Fiindcă e imposibil ca Dumnezeu să aibă astfel de gusturi.