Sufletul omului după ce părăsește trupul

Sufletele oamenilor, după ce părăsesc trupul, fie sînt primite de îngeri și merg în sînul lui Avraam, fie sînt primite de demoni și merg în iad.
Oricum, nici cei drepți și nici cei păcătoși nu dobîndesc în chip desăvîrșit raiul sau iadul, ci doar pregustă din bucuria celor drepți și, respectiv, chinurile celor păcătoși. Sf. Marcu Evghenicul spune că fericirea și bucuria sfinților, fie că o numim vederea lui Dumnezeu, părtășia sau comuniunea cu Dumnezeu sau Împărăția lui Dumnezeu, chiar dacă este trăită în momentul despărțirii trupului de suflet, ” nedeplina fără de reîntregirea nădăjduită”. E nedeplină fiindcă sufletele așteaptă să se întregească cu trupurile lor la a Doua Venire a lui Hristos, așa încît să poată fi slăvite împreună.
După ce părăsește trupul, sufletul așteaptă venirea lui Hristos și judecata viitoare, atunci cînd va avea loc învierea trupurilor, însă trăiește încă de pe acum starea care i se cuvine potrivit faptelor lui, aflîndu-se în locuri aparte, care trebuie înțelese ca feluri aparte de viață. Sf. Marcu Evghenicul spune că cei drepți și cei păcătoși „se află în locuri potrivite lor”. Cei drepți duc o viață liberă și fără griji în rai, împreună cu îngerii și cu Dumnezeu, în raiul din care a căzut Adam, în vreme ce păcătoșii sînt în iad și trăiesc în chin și în durere nemîngîiată, ca osîndiții care așteaptă hotărîrea judecătorului. Nici drepții, nici păcătoșii nu dobîndesc în întregime Împărăția lui Dumnezeu sau iadul. Astfel, observăm că există o deosebire între rai și Împărăția lui Dumnezeu, și între iad și gheena veșnică. Cei drepți intră în rai după ce mor, și așteaptă intrarea în Împărăția lui Dumnezeu, după învierea trupurilor lor. Iar cei păcătoși intră în iad după moarte, și vor intra în gheenă veșnică după învierea trupurilor lor și Judecata de Apoi.
Așa cum am mai spus, după despărțirea de trup, sufletele păcătoșilor care nu se pocăiesc pentru faptele lor se află în iad, care este deosebit de gheena veșnică. Iadul reprezintă pregătirea pentru chinurile veșnice. L-am putea numi anticamera unde sufletele rămîn ca niște osîndiți care așteaptă judecata. Sf. Grigorie de Nyssa ne spune că nu trebuie să ne gîndim că iadul este un loc anume, ci o stare a sufletului, nevăzută și netrupească. Cînd vorbim despre iad nu ne referim la nimic altceva decît la „strămutarea sufletului în nevăzut”. Sf. Nichita Stithatul folosește cuvîntul iad cu acest înțeles – de loc obscur și întunecos – pentru a caracteriza o închisoare și o temniță. Dacă sufletul nu a fost vindecat pe cînd era încă unit cu trupul, după despărțirea de acesta el suferă și este chinuit de patimi, nu simte alinare și mîngîiere, nu se împărtășește de Lumină și Dumnezeire, iar aceasta reprezintă o experiență neagră, chinuitoare, un chin. Aceasta se numește iad.
Prin contrast, după ce părăsesc această viață, cei drepți trăiesc în rai în sînul lui Avraam. Cu alte cuvinte, ei participă întru luminare și dumnezeire. Sf. Nichita Stithatul spune că sufletele sfinților, care sînt curate și bine-înmiresmate, cu dumnezeiasca asemănare și plini de slava lui Dumnezeu și de lumina cea mai curată, atunci cînd ies din trup strălucesc ca soarele de faptele lor bune, de înțelepciune și curăție. Aceste suflete sînt purtate „de către îngeri prietenoși către lumina cea dintîi”. Prima Lumină e Dumnezeul Treimic, Dumnezeirea Persoanelor Sfintei Treimi, lumini de rangul al doilea sînt îngerii și cei drepți ce se împărtășesc de Prima Lumină.