Cartea care a stârnit interesul contemporan asupra acestui subiect a fost publicată în noiembrie 1975 și a fost scrisă de un tânăr psihiatru din sudul Statelor Unite (Dr. Raymond Moody, Jr., Viață după viață , Mockingbird Books, Atlanta, 1975).
Atunci el nu cunoștea alte studii sau literatură despre acest subiect, dar chiar pe când se tipărea această carte, s-a arătat limpede un mare interes pentru acest subiect, și se scrisese mult despre el. Marele succes al cărții Dr. Moody (cu o vânzare de peste două milioane de exemplare), a adus experiențele din pragul morții în lumina marii publicități și după numai patru ani, s-au tipărit multe alte cărți și articole, referitoare la acest fel de experiențe. Printre cele mai importante sunt articolele Dr. Elizabeth Kubler-Ross, ale cărei cercetări le completează pe cele ale Dr. Moody și studiile științifice ale Dr. Osis și Dr. Haraldsson. Tot Dr. Moody a scris o continuare a cărții sale (Cugetări asupra vieții de după moarte, A Bantam-Mockingbird Book, 1977) cu material suplimentar și cu mai multe observații asupra subiectului. Descoperirile din acestea și din alte cărți noi (toate merg în esență către fenomenul în discuție) vor fi prezentate mai jos. Mai întâi vom cerceta cartea Dr. Moody, care este o abordare destul de obiectivă și sistematică asupra întregului subiect.
Mărturii personale
În ultimii zece ani, Dr. Moody a adunat mărturiile personale de la un număr de aproximativ 150 de persoane, care au avut experiențe în timpul morții clinice sau în pragul morții, sau care au istorisit experiențele altor persoane care fuseseră pe moarte; dintre toate, el s-a oprit asupra unui număr de vreo 50 de persoane, cu care a avut convorbiri amănunțite. El încearcă să fie obiectiv în prezentarea acestei evidențe, dar recunoaște că lucrarea „prezintă în mod firesc atmosfera, opiniile și ideile preconcepute ale autorului său” (pag. 9), care prin apartenență religioasă, este un metodist al vederilor destul de liberale. Și de fapt, cartea are niște neajunsuri, ca studiu obiectiv al fenomenelor de „după moarte”.
Mai întâi, autorul nu dă nici măcar o singură experiență de „moarte” întreagă, de la început până la sfârșit, prezentând numai fragmente (de obicei foarte restrânse) din fiecare din cele cincisprezece părți separate, care formează „modelul” său despre o experiență „întreagă” a morții. Dar în realitate, experiențele muribundului, așa cum sunt istorisite aici și în alte cărți recente, sunt adesea atât de deosebite în amănunte, unele față de altele, că este prea devreme a se încerca socotirea tuturor într-un „model”. Modelul Dr. Moody pare pe alocuri artificial și închipuit, cu toate că, acest lucru nu micșorează însemnătatea mărturiilor adevărate pe care le oferă.
Experiențele reale ale „morții clinice” și experiențele din „pragul morții”
În al doilea rând, autorul a pus la un loc două experiențe destul de diferite: experiențele reale ale „morții clinice”, și experiențele din „pragul morții”. Autorul recunoaște deosebirile dintre ele, dar pretinde că ele formează un „continuum” (pag. 20) și ar trebui cercetate împreună. În cazurile în care experiențele care încep înainte de moarte se sfârșesc în experiențele morții însăși (chiar dacă persoana este sau nu readusă la viață), există cu adevărat un „continuum” al experienței; dar unele experiențe pe care le istorisește (aducerea aminte a întâmplărilor din viața cuiva în ordine rapidă, atunci când acela se află în primejdie de înec; experiența intrării într-un „tunel”, când cuiva i se administrează un anestezic ca eterul) sunt experiențe trăite adesea de către oameni, care nu au trecut niciodată prin „moarte clinică”, și poate că astfel, ele aparțin „modelului” unei experiențe mai generale, și poate numai întâmplător, experienței morții. Unele dintre cărțile care apar acum, arată încă și mai puțină dreaptă socoteală în alegerea experiențelor istorisite, cuprinzând experiențele „din afara trupului” în general, dimpreună cu experiențele adevărate ale morții și ale muribundului.
Abordare științifică
În al treilea rând, faptul că autorul prezintă aceste fenomene „în chip științific”, fără nici o concluzie limpede despre ceea ce îndură cu adevărat sufletul la moarte, lasă numeroase nedumeriri și concepții greșite despre această experiență, care nu poate fi niciodată înlocuită cu o simplă grupare de descrieri ale fenomenului; cei care îl istorisesc, ei înșiși adaugă, fără putință de ocolire, propriile lor tâlcuiri. Autorul recunoaște că, de fapt, este cu neputință să cercetezi aceste probleme „științific”, și că, el încearcă o lămurire a acestor experiențe, asemănându-le cu experiențele din astfel de scrieri oculte, ca acelea ale lui Swedenborg și „Cartea tibetană a morților ”. Putem observa că el are de gând acum să cerceteze cu mai mare atenție „literatura bogată asupra fenomenelor paranormale și oculte” pentru a spori înțelegerea întâmplărilor pe care le-a cercetat.
Întrebări fără răspuns…
Toți acești factori ne vor determina să nu ne așteptăm la prea mult de la această carte și de la altele asemenea; ele nu ne vor da o relatare întreagă și închegată despre ceea ce se întâmplă cu sufletul după moarte. Încă mai există destule rămășițe ale experiențelor adevărate de moarte clinică în această carte și în alte cărți noi, pentru a merita o atenție serioasă, mai ales în vederea faptului că unii oameni deja tălmăcesc aceste experiențe într-un chip tendențios, contrar învățăturii vieții de dincolo a creștinismului tradițional, întrucât ei nu „recunosc” existența nici a raiului, și nici (mai ales) a iadului. Cum, atunci, să înțelegem aceste experiențe?
Cele cincisprezece părți pe care le istorisește Dr. Moody ca alcătuind experiența „întreagă” a morții, pot fi restrânse, pentru scopurile discuției, la câteva însușiri principale ale experienței, pe care le vom prezenta și asemăna aici cu literatura ortodoxă despre viața de după moarte.
(Cuv. Serafim ROSE – din “Sufletul după moarte” Editura Tehnopress 2003, trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu)
