Opinii

Sufletul după moarte – experiențe de astăzi (I)



Creștinismul ortodox are cu siguranță o învățătură foarte clară a vieții de după moarte
Creștinismul ortodox are cu siguranță o învățătură foarte clară a vieții de după moarte

Subiectul vieții de după moarte a ajuns dintr-o dată unul dintre cele mai larg răspândite în lumea apuseană. Mai ales în ultimii doi ani, s-au publicat mai multe cărți care spun că istorisesc experiențe de „după moarte”, iar oameni de știință și medici de renume, fie au scris ei înșiși astfel de cărți, fie și-au dat încuviințarea din toată inima, pentru aceasta. Unul dintre ei, medicul de renume mondial și „expertul” asupra problemelor morții și a stării de muribund, Elizabeth Kubler Ross, consideră că aceste cercetări asupra experiențelor de după moarte „vor lămuri pe mulți și vor adeveri ceea ce am fost învățați de 2000 de ani – că există viață după moarte”.
Readuși la viață
Totul, desigur, reprezintă o ieșire neașteptată din atmosfera dominantă de până acum, din cercurile medicale și științifice, care în general au considerat moartea ca un subiect „tabu” și au respins orice idee a supraviețuirii după moarte, ea ținând doar de închipuire și de superstiție, sau în cea mai bună situație, au socotit-o ca o problemă de credință personală, pentru care nu există nici o evidență obiectivă.
Cauza exterioară a acestei schimbări neașteptate de opinie este simplă: noile tehnici de readucere la viață din „moartea clinică” (mai ales prin pornirea activității inimii în urma stopului cardiac), care s-au răspândit tot mai mult în ultimii ani. Astfel, oamenii care s-au aflat în moarte clinică (fără puls sau bătăi de inimă) au fost readuși la viață în număr mare, și mulți dintre acești oameni, alungându-și teama de a nu fi considerați „nebuni”, vorbesc acum deschis despre acest subiect.
Dar există o cauză internă a acestei schimbări, cât și „ideologia” ei, cărora merită să le dăm atenție: de ce a ajuns acest fenomen dintr-odată foarte popular și în termenii cărei învățături religioase ori filosofice este înțeles acesta de obicei?
„Semnele vremii”
Acesta a ajuns deja unul dintre „semnele vremii”, un semn al interesului religios din zilele noastre. Care este atunci semnificația lui? Vom reveni asupra acestor întrebări după o cercetare mai amănunțită a fenomenului. Mai întâi trebuie să punem întrebarea: pe ce bază trebuie să judecăm acest fenomen? Nici cei care vorbesc despre acesta nu au o pricepere limpede asupra lui; adesea ei caută o interpretare în textele oculte ori spiritiste. Unii oameni religioși (cât și oamenii de știință), simțind o primejdie în părerilor lor deja conturate, pur și simplu resping experiențele, așa cum sunt ele istorisite, încadrându-le în categoria „halucinațiilor”. Astfel au procedat unii protestanți, care socotiseră, fie că sufletul se află într-o stare de inconștiență după moarte, fie că pleacă de îndată pentru a fi „cu Hristos”. La fel, necredincioșii doctrinari alungă ideea că sufletul rămâne viu după moarte, neavând nici un fel de importanță ce fapte evidente li se prezintă. Dar astfel de experiențe nu pot fi lămurite numai prin negarea lor; ele trebuie înțelese întocmai, atât prin ele însele, cât și în întregul context al celor ce cunoaștem despre soarta sufletului după moarte.
Învățătură foarte clară a vieții de după moarte, începând chiar din clipa morții
Din nefericire, unii creștini ortodocși, care se află de asemenea sub influența ideilor materialiste moderne (așa cum sunt infiltrate prin intermediul protestantismului și catolicismului), au început să aibă idei destul de vagi și nedefinite despre viața de dincolo. Autorul uneia dintre noile cărți despre experiențele de după viață (David R. Wheeler, Călătorie în cealaltă lume, Ace Brooks, New York, 1977), a cercetat opiniile diferitelor „secte” asupra stării sufletului după moarte. Astfel, el s-a adresat unui preot al eparhiei ortodoxe grecești și a primit un răspuns foarte general despre existența raiului și iadului, dar i s-a spus că ortodoxia nu are „nici o idee anume despre ceea ce ar fi pe lumea cealaltă”. Autorul a putut doar concluziona că „punctul de vedere ortodox grec al vieții de dincolo nu este limpede” (pag. 130).
Dimpotrivă, creștinismul ortodox are cu siguranță o învățătură foarte clară a vieții de după moarte, începând chiar din clipa morții. Această învățătură este cuprinsă în Sfânta Scriptură (interpretată în întregul context al învățăturii creștine), în scrierile Sfinților Părinți și (mai ales despre experiențele obișnuite ale sufletului după moarte) în multe Vieți ale sfinților și antologii ale experiențelor personale de acest fel. De exemplu, întreaga carte a patra a Dialogurilor Sfântului Grigorie cel Mare, papă al Romei († 604), este dedicată acestui subiect. În zilele noastre, a apărut în limba engleză o antologie a acestor experiențe, culese atât din vechile Vieți ale sfinților, cât și din relatări mai recente (Taine veșnice de dincolo de mormânt, Jordanville, N. Y., 1968). Și chiar recent a fost tipărită din nou o traducere în limba engleză, a unui text deosebit, scris la sfârșitul sec. al XIX-lea, de către cineva care s-a întors la viață după o moarte de 36 de ore (K. Uekskuell, „De necrezut pentru mulți, dar de fapt o întâmplare adevărată”, Orthodox Life , iulie-august 1976). Astfel creștinismul ortodox dispune de o literatură foarte bogată, cu ajutorul căreia este posibilă înțelegerea noilor experiențe ale „vieții de dincolo de moarte” și evaluarea lor în lumina întregii învățături creștine a vieții după moarte.
(Cuv. Serafim ROSE – din “Sufletul după moarte” Editura Tehnopress 2003- trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu)