Casa de Cultură din Siret a găzduit vineri, 23 februarie, spectacolul caritabil ”Suflet pentru suflet”, organizat de Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă”.
„Dorința de implicare activă în viața comunității și grija față cei aflați în suferință sunt constante ale activităților extracurriculare desfășurate de elevii colegiului, motiv pentru care acest spectacol este deja la a III-a ediție și tinde să devină o frumoasă tradiție. Încurajați și sprijiniți de conducerea școlii, elevii au demonstrat o remarcabilă capacitate de organizare, implicare și creativitate”, arătat Lăcrămioara Rotaru Anghelescu, consilier educativ.
Inspirați de sărbătorile sezonului, elevii au încântat publicul cu momente foarte reușite de dans și muzică, confirmând talentele artistice cu care au obișnuit. Rând pe rând sala a fost învăluită în acorduri de folk, tango, salsa, cântece populare, rock, pop și hip – hop, iar dansatorii au ținut publicul cu sufletul la gură. Invitați speciali au fost Formația Simbol a Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava, coordonată de prof. Valentin Ianoș, Andrei Cicioc și Ștefania Iacob.
Scopul acestui spectacol a fost de a ajuta o familie aflată în dificultate, identificată împreună cu Serviciul de Asistență Socială din Primăria Siret.