Financial Times ne informează că un institutut din Londra oferă cursuri oamenilor care au făcut bani repede (la opt mii de lire steline cursul) ca să învețe să dea cu grație și eficiență din ceea ce au cîștigat, nu doar pentru a face bine omenirii, ci și pentru a cîștiga acceptare socială. Ideea mi se pare demnă de toată lauda. Noii îmbogățiți au mare nevoie de lecții în toate privințele, mai ales ai noștri, care au trăit într-o societate fără clase, și nu au avut norocul să aibă măcar un tată servitor la o casă mare, de la care să învețe bunele maniere și cum cheltuiești cînd ești un om cu stare.
Poate credeți că se descurcă și fără? Dați-mi voie să mă îndoiesc. După ce Andrei Gheorghe mi-a făcut serviciul de a-mi explica cine este Monica Columbeanu, m-am uitat și eu de vreo două ori cîte cinci minute la secvențele din viața acestui cuplu de bogătași. În prima mergeau la o petrecere undeva în lumea de afaceri a Bucureștiului, cu sute de alți invitați. Gazda, o americancă cu maniere perfecte, de oțel, se lămurea în două secunde că engleza Monicăi e sub nivelul unii șofer de taxi, în timp ce Irinel explica cuiva cum a avut el șansa să fie invitat la această petrecere, Per total reușeau să arate ca noi îmogățiți socializați prin acțiune afirmativă, capitolul alte handicapuri. E drept că tatăl lui Irinel a fost un fel de vechil în guvernul Dej, care era reputat pentru altceva decît bunele maniere. În cealaltă secvență vizitau amîndoi pe un portretist din București care pictează celebrități, de la Becali ca arhanghel la Mihaela Rădulescu ca sirenă. Se învîrteau printre portretele kitsch făcînd pe binefăcătorii artistului (artistul ar trebui trimis mai bine la pictat semne de circulație) remarcînd ce mult seamănă Andreea Esca cu ea însăși. În mod clar noii îmbogățiți nu reacționaseră cum se aștepta pictorul, pentru că cele mai multe tablouri erau încă în galerie, Columbenii păreau printre puținii care le luaseră acasă. Hai să zicem că putem schița trei categorii: cei care și le-au cumpărat și le-au pus pe perete acasă (parvenitul generos), cei care le-au refuzat îndignați și le-au lăsat pe jos în atelier a fi admirate de toți clienții (parvenitul zgîrcit), și, dacă or fi și din aceștia, cei care și le-au cumpărat, deși nu le comandaseră, ca să nu rămînă la vedere și după aceea le-au pus pe foc. Această ultimă categorie îmi dă speranțe că poate promova în rîndul oamenilor bine.
Irinel și Monica nu sînt singurii îmbogățiți care au probleme să își asorteze stilul de viață la noile lor posibilități. Adrian Năstase a oferit cele mai fabuloase exemple. A avea o colecție de arme de foc este, într-adevăr, expresia stilului dacă strămoșii tăi au tras cu ele după elefanți, nemți sau potîrnichi pe moșie. A avea însă o colecție de arme de vînătoare noi nouțe este de cel mai prost gust. Ce rost are să aduci gresie din Tibet? Și de ce să bagi o avere într-o casă nouă de pe strada Zambaccian, București, cartier distins mai ales prin faptul că are atît de multe reședințe securiste că la Revoluție trăgeau de la toate ferestrele? Cu un sfert din bani îți poți lua un castel în Franța, și cu mai puțin un vechi conac de grof în Transilvania. Dar, cît milionarii americani își cumpără palate pe Loire sau Lago di Como, ai noștri țin neapărat să ridice unele noi din beton și termopan în satul lor propriu, sau să se înghesuie toți pe balta plină de țânțari de la Snagov, ca să vezi pe de ponton nu natura, foarte banală de altfel acolo, ci cine vine la vecinii tăi în vizită. La fel e cu vacanțele: parvenitul român optează pentru Fiji sau Mauritius la pachet oferit de agenție, astfel că ajunge acolo în compania tuturor celorlalți parveniți români, cei cu care se dușmănește în mod zilnic, și are satisfacția cu ăilalți nu se bagă într-o piscină mai grozavă decît ei, cu rezultatul că se spală cu toții în aceeași apă.
Tristă viață au bogații noștri. Chiar cei care cred că e șic să urmezi calea oligarhilor ruși spre Vest sfîrșesc, ca și aceia, să aibă vecini de vilă sau de iaht doar șeici ai petrolului și alți oameni nefrecventabili, dar care preferă mașini puternice cu geamuri negre, ca și ei. Nu au învățat că e cool să ai barcă cu pînze pe care să o manevrezi singur, și preferă, precum frații Mazăre, șalupe cu motor, eventual una de membru al familiei, ca dacă scapi vreo fată în apă și o ratează prima elice să fie sigur că a doua o prinde la cotitură. Fiii se mai stilează, joacă tenis binișor, ca Mircea Geoană, dar noii intrați au prețuri mari de plătit, îți mai rupi cîte ceva la schi, mai ales dacă te apuci tîrziu, ca Mihai Răzvan Ungureanu. Poți, desigur, să plătești să îți fie educați copiii, cum a făcut dl. Dan Voiculescu, dar nici el nu are o viață ușoară. S-a supărat pe mine cînd i-am spus că nu e pe lista mea de donatori, e clar că nu fusese pînă atunci expus ideii că îți trebuie o anumită calitate și ca să îți ia oamenii banii. Dar, ce e al lui, dl. Voiculescu măcar face filantropie din banii lui proprii, chiar dacă i-au fost lăsați prin testament în mod misterios de unul care avea rude directe. Mai nou a apărut o nouă categorie de noi îmbogățiți, cei prin recuperarea averilor. Au așteptat prea mult banii, și acum cînd le vin în loc să devină risipitori fac fundații ca să ceară bani de la alții, nu să îi cheltuiască pe ai lor.
E greu să faci bani dacă nu ai manierele care să te facă acceptat de cei care au bani mai demult, sau suficientă cultură pentru a fi un bogătaș neconvențional. De asta un personaj de roman polițist, Tom Ripley, asasinează pe un băiat de familie bună ca să îi fure și identitatea pe lîngă bani și practică mult ca să îl imite pe cel mort în toate cele. Nu că eu aș crede că ai noștri sînt criminali. Și ca să fii Ripley trebuie să înțelegi ce e stilul și să aspiri la el. E destul să îl vedem pe Micky Șpagă ca să ne dăm seama că el nu aspiră la nimic. Culmea e că sub acest nivel grotesc există unii care aspiră să fie ca el. Răsvan Popescu, viitorul președinte CNA, mi-a părut idealist o singură dată în viață, cînd mi-a mărturisit cu lacrimi în ochi că visează să aibă o vilă la Snagov ca a Monicăi Nistorescu. E bine echipat să o capete într-o bună zi, dar cum nu știe să facă sailing va ajunge să facă grătare pe terasă, cum ar fi putut face și în grădina lui tată-său.
Nu vă otrăviți viața invidiindu-i pe mitocanii pe care i-ați cunoscut cîndva și pe care îi vedeți că fac avere. Nu știu ce să facă cu ea.
