– Moartea ei, la Mănăstirea ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI FETEȘTI – ADÂNCATĂ
Tăcerea celor 72 de ani. Duminică 29 oct. 2006 după săvârșirea Sf. Liturghii la Mănăstirea ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI FETEȘTI, Suceava preotul monah a continuat slujba cu parastasul la 6 luni pentru pomenirea trecerii la cele veșnice a MONAHIEI MĂRIA (foto). Născută în ziua de 5 oct 1934 în satul PROBOTA, jud. Suceava din părinții, COSTACHE și ELISAVETA, primește la botez numele Ileana. Ochii mari de un albastru senin, blândă, de mică iubea pacea și se dovedea mult mai înțeleaptă chiar, vrednică la toate ale casei. Tânără în casa tatălui ei și mică între frați era trimisă mereu cu oile la pășune și adormind pe câmp, după cum mărturisește însăși din amintiri Maica Măria, anii copilăriei cei mai dureroși și cruzi cu ea. Pe câmp, în somnul ei adânc o visează pe Maica Domnului cu un fular, spunea ea, ca brâul alb – auriu, lung pe brațe și o cruce foarte mare care cuprindea tot universul, iar o matahală îi întuneca cerul senin în visul ei chinuind-o groaznic și cu multă cruzime, încât speriată se trezește din somnul adânc în bătăi groaznice peste cap și trup de s-a înroșit pământul de sânge, învinuită fiind că turma de oi a trecut hotarul cu pășunatul. Părinții ei fiind săraci nu l-au chemat la judecată pe cel care a chinuit copila și care a rămas infirmă, toată viața ei cu handicap, având halucinațiile unei matahale în orice loc se afla și spunea tatălui ei că matahala este în nucul din ograda casei lor. Părinții săraci nu au avut posibilitatea pentru tratament și consultații medicale hotărându-i o soartă crudă până la moartea ei, într-un sanatoriu cu handicapi, fără a mai fi cercetată de membrii familiei care au uitat de ea sau au crezut -o moartă de multă vreme. Așa a purtat Măicuța Măria pe umerii ei tăcerea celor 72 de ani, cu credința-n Hristos, că o va lua și ridica de la Sanatoriu măcar la bătrânețe. Lacrimile ei pe acelaș pat, în aceeași cameră, fără o mângâiere din partea familiei i-a fost suferința cea mai grea, rece și cruntă săvârșită cu o copilă nevinovată, care totuși din mila Prea Bunului Dumnezeu a supraviețuit și decis să nu spunem că chiar și mila celor din jurul ei în perioada anilor 72 petrecuți în Sanatorui de Recuperare și Reabilitare de la Sasca – Fălticeni. Accidentul vascular cerebral al Maicii Măria a
înduioșat-o pe Maica Domnului care i-a fost mereu salvatoare și protectoare până în ultima clipă a vieții ei când în ziua de 28 aprilie 2006 de Izvorul Tămăduirii, adoarme în nădejdea învierii întru Hristos, căci la Maica Domnului privea mereu, săruta icoana Prodromoța mereu strângând-o la piept cu toată puterea MÂINII TREMURANDE din cauza Parkinson-ului. Iubea albastru senin și pacea sufletească, a vorbit și spus rugăciuni ca Tatăl Nostru, Doamne Miluiește și altele până la ultima răsuflare și suflare a ei. Aștepta să meargă la Domnul, niciodată nu spunea NU, tot timpul cuvântul DA la orice lucru sau vedenii a ei, chiar întrebarea daca cerea răspuns NU medita mult, se gândea, tăcea sau schimba dialogul dar nu pronunța cuvântul NU. Cu toate că metabolismul îl avea sănătos, se înfrâna cu voință proprie, hrănindu-și sufletul ascultând rugăciuni și priveghea nopți întregi fără să se odihnească. A cerut Sfânta împărtășanie, a fost împărtășită de preot cu câteva zile înainte de moartea ei iar Fața ei strălucea de lumină, de om care doarme și e viu, nu e mort, Mâinile ei arătau a ființă vie, cu unghii și degete, ținând între mâini pe pieptul ei crucea. Avea chip feciorelnic de 30 de ani, nicidecum de 72, cu o rază luminoasă în jurul capului ei mereu. Ochii ei albaștri senini au fost acoperiți de o mână nevăzută trăgându-i încet pleoapele sau poate chiar puterea duhului ei sfânt și bun și biruitor. Cu simplitatea și smerenia ei a dominat totul. Monarhia Marina Colibă Georgeta.
