Suciu: Legea salarizării va intra în Guvern săptămâna viitoare și va fi supusă dezbaterii publice



Legea salarizării bugetare va fi supusă spre aprobare Guvernului săptămâna viitoare și va fi supusă dezbaterii publice, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, el precizând totodată că au apărut mereu presiuni asupra bugetului care au dus la necesitatea „unor calibrări”, scrie Mediafax.Legea salarizării va fi pusă în dezbatere publică de săptămâna viitoare, a precizat Dan Suciu. El a adăugat că mai sunt elemente care trebui „să fie reglate”.Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că au apărut mereu modificări suplimentare asupra bugetului de stat și a dat de înțeles că eliminarea plafonului indemnizației pentru mame, decisă de Parlament, poate constitui un exemplu, ceea ce a dus la nevoia „unor calibrări” a draftului legii



Recomandări

Discursul lui L. Dragnea: Abuzuri în justiție, dubla măsură a UE, multinaționalele și statul paralel

Proiectul legii prevenției, care prevede că firmele nu vor mai fi sancționate imediat, va intra săptămâna viitoare în dezbatere publică

Dan Suciu: Salariul minim brut pe țară va fi stabilit în baza unui mecanism automat de indexare. Noua lege a salarizării bugetare va fi finalizată într-o lună și va cuprinde criterii de performanță

Ponta: Legile achizițiilor publice, salarizării bugetare și bugetul 2016, prioritățile Guvernului