Suciu: Dialogul cu sindicatele nu a fost închis, credem că vom găsi o soluție satisfăcătoare



Dialogul cu toate federațiile sindicale din învățământ vizând creșterile salariale vor continua pentru găsirea unei soluții satisfăcătoare, în vederea îmbunătățirii situației resursei umane, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX Mihaela Suciu, consilierul personal al ministrului Educației.
Declarația consilierului vine ca răspuns la decizia Federației Sindicaltelor Libere din Învățământ (FSLI) care a respins oficial oferta privind creșterile salariale pentru personalul din educație în 2008, respectiv 6 la sută de la 1 aprilie și 5,5 la sută de la 1 octombrie.
„Suntem convinși că dialogul constructiv va continua cu toate federațiile sindicale. Credem că va fi găsită o cale de colaborare din care revendicările profesorilor să fie satisfăcute în conformitate cu posibilitățile stabilite de Guvern pentru 2008 în privința creșterilor salariale”, a adăugat Suciu.
Potrivit consilierul personal al ministrului Cristian Adomniței, atât MECT, cât și Guvernul sunt interesate de „îmbunătățirea situației resursei umane prin toate mijloacele”.
„Dialogul nu este închis. El va continua. Suntem convinși că va fi un dialog constructiv”, a conchis Mihaela Suciu.
Potrivit unui comunicat transmis de președintele FSLI, Aurel Cornea, în cadrul ședinței de marți, membrii Collegiului Național al Liderilor au prezentat mandatul membrilor lor de sidicat, arătând că procentul de creștere salarială propus este insuficient și nu poate fi acceptat.
„În situația în care reprezentanții Executivului nu vor veni cu o ofertă superioară celei propusă săptămâna trecută, FSLI va recurge la toate formele de luptă sindicală, inclusiv greva generală”, a adăugat Cornea.
La sfârșitul săptămânii trecute, liderii sindicatelor din învățământ anunțau că sunt în pragul unui conflict de muncă și ar putea recurge chiar la grevă generală dacă Ministerul Educației nu va veni cu o altă ofertă de majorare a salariilor, cea prezentată la întâlnirea din 25 ianuarie, de 11 la sută, fiind apreciată de aceștia de neacceptat.
Ministrul Educației, Cristian Adomniței, s-a întâlnit, vinerea trecută, cu liderii celor patru federații sindicale din învățământ – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Spiru Haret, Federația Educației Naționale, Federația Alma Mater – pentru a discuta despre cererile angajaților din sistem, respectiv creșterile salariale și apariția legilor educației.
În urma întâlnirii, cele două părți nu au ajuns la o înțelegere, ministrul Educației prezentându-le liderilor sindicali o ofertă care vizează creșterea salariilor cu 11 la sută, din care 6 la sută din aprilie și 5 la sută din octombrie.
Președintele Federației Spiru Haret, Gheorghe Izvoranu, declara, la finalul întâlnirii, că oferta Guvernului este inacceptabilă, pentru că există bani la buget și ar putea fi găsite soluții pentru o creștere mai mare a salariilor.
„Avem bani la buget, se pot returna din fondurile destinate pentru infrastructură, ca și anul trecut, pentru că nu putem face învățământ de calitate doar cu infrastructură și dotări, fără investiții în resursa umană”, a spus Izvoranu.
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Aurel Cornea, aprecia că acest procent nu poate fi acceptat pentru că este „mult sub limita decenței”, adăugând că profesorii debutanți nu sunt motivați să intre în sistem pe salarii mici.
Cornea preciza că un cadru didactic debutant are un salariu de 890 de lei, iar cu această majorare de 11 la sută s-ar ajunge sub 1.000 de lei, adică sub ceea ce s-a negociat prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, „ceea ce încalcă legea”.
Ministrul Educației, Cristian Adomniței, a spus că oferta Guvernului este foarte clară, însă deocamdată nu s-a ajuns la o înțelegere.
„Sindicaliștii mi-au solicitat o altă întrevedere cu colegii mei de Cabinet, dar este greu de crezut că voi putea obține o altă majorare salarială”, a declarat Adomniței.
Potrivit părților, ar trebui să aibă loc și alte runde de întâlniri, liderii sindicali spunând că este important ca negiocierile să se încheie cât mai repede, pentru că Guvernul trebuie să acorde creșterile salariale aferente acestui an.
Liderii sindicatelor din învățământ s-au întâlnit, la începutul săptămânii tecute, și cu premierul Călin Popescu Tăriceanu și cu miniștrii Muncii și Economiei, pentru a discuta despre legile educației și despre majorările salariale în acest domeniu.
Guvernul a decis ca salariul mediu al celor 1,39 milioane de angajați din sectorul bugetar să crească în acest an cu o singură cifră, în una sau două etape, cu majorări mai mari în educație și sănătate.
Creșterile salariale vor fi acordate diferențiat pe categorii de personal, corelat cu rata estimată a inflației și indicele de productivitate.
Pentru sănătate și educație va fi aplicată o majorare peste media salarială a personalului bugetar, iar pentru sectoarele care au avut anul trecut creșteri importante vor fi decise majorări moderate.
„Orice majorare a salariilor dincolo de elementele simple economice care permit un anumit nivel generează ulterior o serie de dereglări și anumite reacții ale economiei, cum ar fi o posibilă devalorizare a monedei naționale”, declara premierul Tăriceanu.
El a arătat că o majorare cu 10 la sută a salariilor ar fi una importantă în condițiile în care inflația se situează la cote de 2-3 la sută.
Creșterea salariilor propusă pentru 2008 în sectorul bugetar urmează să fie reglementată prin ordonanță.