SUCEVIȚA (III). În anul 1900, s-a înființat, la Sucevița, o bancă raiffeisiană, cu 52 membri, sub direcțiunea învățătorului Ioan Fedorciuc (Fedorovici, în alte publicații) și sub președinția lui Alexandru Voevidca, cu o conducere formată din antistele (primarul) Ioan Vatamaniuc, Simion Bodnarescu, Luca Bodnarescu, Dimitrie Zaremba, Tanasie Vatamaniuc, Petre Procopiuc și Teodor Ițcuș. În sat funcționa, în localul școlii, încă din 1896, cabinetul de lectură „Ajutorul”, cu 75 membri, 112 cărți, un abonament la gazetă („Revista Politică”) și cu o avere de 5 florini. Această primă bibliotecă sătească din Sucevița era condusă de Ambrosie Gribovici, Ioan Fedorciuc și Dimitrie Zaremba, cei trei fiind, în 1902, pe cont propriu, dar și prin organizarea de colecte în Sucevița, mari susținători ai Internatului de băieți din Rădăuți. Lor li s-au alăturat, cu importante contribuții, arendașul Dimitrie Chiraș, învățătoarea Maria Zugrav, Mihai Roteliuc, Sofia Vatamaniuc, Glicheria Fedorciuc, G. Ițcuș, V. Stolerciuc, O. Vatamaniuc, V. Bogean, Ilie Procopovici, S. Bodnarescu și Luca Bodnarescu.
„Aici, ca și în Margine, totul e rânduit și curățit cum se și cuvine în Lunea Paștilor; câte un copil, o femeie în haine albe se ivesc după gardurile de răchită. Cei mai mulți s-au dus, însă, cu flori în păr și flori în pălărie, pentru tineri cu pletele bine unse și ștergarul frumos desfășurat pentru ceilalți, la mănăstire… Trecem pe lângă stâlpul destul de urât care amintește, în limba germană, despre oprirea în acest loc, în calea spre gropnița Movileștilor, a nenorocitului arhiduce Rudolf”[1].
În 25 septembrie 1920, s-a născut, la Sucevița, academicianul Dimitrie VATAMANIUC, în tinerețe, sub pseudonimul Dumitru Vatamanu, un promițător poet bucovinean. În 18 august 1953, s-a născut poetul Constantin HREHOR, nepotul Eroului Umanității Constantin Hrehorciuc.
Hrehorciuc luptase, în armata austriacă, pe frontul italian, unde a căzut prizonier, întorcându-se, ulterior, în țară ca membru al brigăzilor italiene de voluntari români. În perioada interbelică, s-a angajat în jandarmerie, activând în nordul Bucovinei, în plasa Stănești. După declanșarea celui de-al doilea război mondial, Constantin Hrehorciuc a revenit în plasa Stănești și, pentru că în localitate ucrainenii se distrau cu „judecarea” și uciderea evreilor, a lăsat jandarmii la marginea satului și s-a prezentat singur în fața ucrainenilor, cerându-le să se supună autorității românești și să-i fie predați lui evreii. Atitudinea aceasta curajoasă a avut efectul scontat, câteva sute de evrei fiind salvați de la moarte și evacuați în România. Manuscrisul memoriilor lui Constantin Hrehorciuc se află, în câte un exemplar, la mai mulți dintre nepoții eroului. Manuscrisul nu a fost publicat vreodată, cu excepția câtorva capitole, care au văzut lumina tiparului în coloanele ziarului „NordPress”, în 1995.
După război, pentru că în zonă activaseră trupele de rezerviști, sub comanda lui Vladimir Macoviciuc, cu misiunea, stabilită de Marele Stat Major al Armatei Române, de a se împotrivi armatelor sovietice, mulți sucevițeni au avut de suferit, fiind arestați din ordinele odioșilor securiști Dumitru Zalețchi și Nicu Plosceac. Printre martirii sucevițeni s-a numărat și brigadierul silvic Grigore Bodnărescu, arestat în baza „pârei” lui Serafimovici din Voivodeasa, care, în perioada aceea, nici nu se afla la Sucevița, ci în Banat, la munci agricole, ca să-și salveze familia de la foamete, și eliberat de un alt Erou al Umanității, Ioan D. Popescu, comandantul Legiunii de jandarmi Rădăuți, cu sprijinul procurorului Vasile Moloce.
În Sucevița de astăzi trăiește un mare epigramist bucovinean, Stelian Cazacu (primar pentru o legislatură și, dacă nu mă înșel, viceprimar pentru o alta), cel care are, printre altele, și un ideal românesc în Basarabia: Cândva, cândva, veți spune: „Hopa, / Azi ni-i deplină bucuria / Că-i România-n Europa, Iar noi suntem în România!”. Știu epigrama asta din 1995, când i-am publicat-o în „NordPress”, și o reproduc doar pentru a dovedi că și epigramistul adevărat, nu numai poetul, poate fi un mare vizionar al neamului românesc.
[1] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, București 1905, p. 96