Sucevița este unica mănăstire din Bucovina care deține „testamentul artei moldovenești” ( I )

Bucovina. Ținutul mănăstirilor, al pădurilor nesfârșite și al munților reci. Fiecare regăsire a așezărilor și a lăcașurilor de cult din această parte de țară e diferită, unică în felul ei.
De pildă, prima ninsoare din acest an i-a dat un alt aspect Mănăstirii Sucevița, ușor mohorât, diferit de imaginea caldă, din timpul verii, pe care o păstram în minte. În ciuda capriciilor vremii, schivnicia de la începutul veacului al XVI-lea, care seamănă cu o cetate medievală fortificată, stă bine în temelii.
Încă de la început, zidurile mănăstirii au fost întărite de rugăciunile primilor sihaștri, care au fost ucenici ai Sfântului Daniil Sihastrul, iar, astăzi, evlavia credinței drepte este purtată de maicile care viețuiesc aici.
Marți, 13 octombrie. Prima ninsoare din acest an se așterne liniștit pe valea râului Sucevița, pe vârfurile pădurilor din munți și pe turlele mănăstirii. Fulgi mari și albi de vată ruptă din nori acoperă cu o pojghiță pufoasă zidurile groase și aspre ale lăcașului de cult. Ca într-o poezie. Curtea e aproape goală. Și vântul șuieră pe la urechi preziceri de iarnă grea. Un grup de turiști străini ascultă zgribuliți, de sub streșinile bisericii, indicațiile ghidului, cu obiectivele aparatelor de fotografiat amorțite, puse la păstrat în huse de protecție.
Povestea monumentului, spusă oricui vrea să asculte, începe cu anul 1586, dată la care mănăstirea este atestată documentar. Construcția propriu-zisă a Bisericii cu hramul „Învierea Domnului” a început în anul 1583, la inițiativa celor trei frați Movilă – Ieremia Movilă, conducător al Moldovei; Simion, domnitor al Țării Românești; Gheorghe, episcop la Rădăuți, numit, la scurtă vreme după ridicarea mănăstirii, Mitropolit al Moldovei.
Aspect de cetate fortificată, interior de biserică
Construit în stilul arhitecturii moldovenești – îmbinare de artă bizantină, gotică, cu elemente ale vechilor biserici de lemn din Moldova, și mici accente „muntenești” -, așezământul monahal de la Sucevița anunță inovațiile arhitecturale ale secolului următor.
Edificiul, de mari proporții, păstrează planul trilobat și stilul specific epocii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cu pridvorul închis, la care se adaugă alte două mici pridvoare, deschise pe laturile de sud și de nord, semne ale influenței arhitecturii din Țara Românească.
Incinta este un patrulater cu aspectul unei fortărețe medievale, încinsă cu ziduri masive (100 m lungime), înalte (6 m) și groase (3 m lățime), construite după 1595, în timpul domniei lui Ieremia Movilă. Zidurile sunt prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, cinci turnuri de colț și unul cu paraclis peste gangul intrării. Fiecare turn este diferit de celelalte și fiecare are cel puțin două etaje.
Chiliile se învecinează cu peretele estic, iar în incinta lăcașului de cult se găsește și un muzeu cu broderii, manuscrise, obiecte religioase și icoane. Biserica Învierii are cinci camere – după specificul oricărei mari biserici de pe lângă o mănăstire moldovenească -, cu altar, naos, camera mormintelor, pronaos și exonartex.
În camera mormintelor își dorm somnul de veci frații voievozi Ieremia și Simion Movilă. Asemenea multor exponate din muzeu, lespezile funerare din marmură de Rușchița, cu influențe muntenești în decorația cioplită, sunt obiecte reprezentative ale artei medievale românești.
Remarcabil este și iconostasul sculptat în lemn de tisă, în stil baroc-rococo, care datează din anul 1801.
La Sucevița se mai aud și astăzi clopotele de pe vremea lui Ierimia Movilă, pe care le-a donat mănăstirii în 1605 și care se găsesc în turnul cel mai masiv, amplasat în partea de nord-vest. După venirea pe tronul Moldovei (1595), același Ieremia Movilă adaugă bisericii două pridvorașe, la intrare, zidurile și turnurile de incintă, o casă domnească, ale cărei ruine se mai văd și astăzi pe latura de nord, precum și chilii. Tot în timpul domniei lui Ieremia Movilă se pictează biserica în interior și exterior.
(Raluca BRODNER, www.ziarullumina.ro)