Fotbal Club Cetatea

Sucevenilor le-a revenit zâmbetul în obraji



Ovidiu Murariu spune că elevii săi sunt mult mai montați, iar victoria din ultimul meci le-a crescut moralul
Ovidiu Murariu spune că elevii săi sunt mult mai montați, iar victoria din ultimul meci le-a crescut moralul

Victoria din meciul cu Sportul Studențesc a schimbat atmosfera în vestiarul Cetății. „Aveam mare nevoie de acest succes pentru moralul jucătorilor. Am scăpat de apăsarea celor 6 luni fără victorie, iar fotbaliștii au acum din nou încredere în posibilitățile lor. Nu știu cum a fost înainte, dar acum, spre bucuria mea, atmosfera din lot este foarte bună. Jucătorii sunt apropiați între ei, se încurajează reciproc atunci când greșesc, există o coeziune care ne poate ajuta să îndeplinim mai ușor obiectivul propus”, a declarat Ovidiu Murariu.
Iar faptul că, de la reluarea sezonului, fotbaliștii Cetății au arătat o cu totul altă determinare și o mai mare dorință de victorie decât în prima parte a sezonului, este pusă de tehnicianul galben-albaștrilor pe seama numărului mai mare de fotbaliști localnici care fac parte în prezent din lotul FC Cetatea.
„Fotbaliștii suceveni intră pe teren mult mai montați, iar tribuna îi mobilizează foarte mult, în special la jocurile de pe teren propriu. Printre spectatori se regăsesc diverse cunoștințe, prieteni, neveste sau vecini, iar jucătorii fac tot ce depinde de ei pentru a nu dezamăgi”, apreciază Ovidiu Murariu.
Referitor la partida cu Sportul Studențesc, tehnicianul Cetății recunoaște că cele două goluri marcate în debutul fiecărei dintre reprize au ușurat mult misiunea formației sale. Cât privește aspectul tactic, Murariu spune că nu a fost surprins mai deloc de partitura gândită de Adrian Falub, antrenorul Sportului Studențesc.
„Au fost câteva probleme pe care ni le-a creat Ferfelea, însă doar în prima repriză. Fiind un fotbalist foarte tehnic și mobil, intra des de pe benzile terenului în centru, astfel că la un moment dat mijlocașii noștri centrali nu mai știau pe cine să marcheze”, a mărturisit Ovidiu Murariu.



Recomandări