Duminică, de la ora 10.00, echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava va evolua în a doua etapă din turul Diviziei Naționale pe terenul celor de la CS Mănăștur Cluj, formație ce a promovat în acest an în eșalonul secund. După o primă etapă în care au pierdut la Bârlad, elevii antrenorului Constantin Vlad vor pleca la Cluj cu gândul la prima victorie din acest sezon, într-o dispută cu echipa a doua a Universității Cluj, ce a pierdut la scor în prima etapă, 10 – 71 la Știința Petroșani. Dacă la meciul trecut au lipsit mai mulți jucători importanți, mai ales de pe linia de trei sferturi, pentru această deplasare, sucevenii vor avea un lot aproape complet, în echipă revenind Ștefan Ștefăroi, Ștefancu, Dragoș Manole, jucător ce a evoluat și la Baia Mare, dar și Răzvan Covaliu, un sportiv de linia I crescut la Gura Humorului și component al echipei pregătite de Florin Nistor ce câștiga titlul de campioană a României în anul 2013.
„Mergem la Cluj cu o formulă mai competitivă de echipă, mai ales pe linia de 3 sferturi, unde am suferit la Bârlad. Am reușit să facem un antrenament comun la Gura Humorului și unul la Suceava și pot să spun că ne-am pregătit bine în această săptămână în care în mod îmbucurător a crescut prezența la antrenamente. Chiar dacă per total știu că nu suntem la acel nivel de pregătire pe care mi l-aș fi dorit, sper să facem un meci bun la Cluj și să ne impunem la finalul celor 80 de minute de joc. Mai mult, îmi doresc ca jucătorii să fie mai concentrați și să nu mai facă atâtea greșeli de tehnică individuală ca la Bârlad, când ne-au costat foarte mult pe tabelă”, a explicat antrenorul sucevean, Constantin Vlad.
Tot în etapa a doua, sâmbătă, CSU AV Arad va primi vizita celor de la RCM Galați, CS Năvodari va evolua în deplasare, la Știința Petroșani, iar RC Stejarul Buzău va juca pe teren propriu, în compania celor de la Rugby Club Bârlad.