Liga a II-a

Sucevenii vor să câștige și să termine sezonul pe locul trei



Rapid Suceava are azi ocazia să-și ia revanșa pe Areni, la doar o săptămână de la eșecul cu 3-4 înregistrat pe terenul grupării SC Bacău, în runda precedentă. Chiar dacă echipa nu travesează cea mai bună formă din punct de vedere sportiv, iar problemele financiare de la club sunt destul de stringente, „alb-vișiniii” își doresc neapărat un succes astăzi, care să-i păstreze în cărți pentru ocuparea unui loc pe podium la finalul sezonului. Asta în ciuda problemelor de lot care parcă nu se mai termină la gruparea suceveană, care nu va putea conta nici în acest joc pe mai vechii accidentați Semeghin, Velescu sau Bîgu, dar nici pe Plecanciuc, care și-a luat și el adio de la acest sezon după leziunea la genunchi suferită în partida de acum o săptămână.
De partea cealaltă, SC Bacău va avea în lot doar unul dintre cei doi suceveni aflați sub comanda lui Cristi Popovici și asta deoarece mijlocașul Cătălin Strugariu trece prin momente dificile după ce și-a pierdut tatăl la mijlocul acestei săptămâni. „Cu toții suntem alături de Cătălin și vom juca cu gândul la el această partidă”, a declarat Cornel Căinari, fostul echipier al Rapidului.
Programul etapei a VI-a din play-off:
Academica Pitești – FC Voluntari
Rapid Suceava – SC Bacău
Gloria Buzău – CF Brăila
Clasament Seria I
1 FC Voluntari 27 20 4 3 70-24 64
2 Academica Pitești 27 18 5 4 58-18 59
3 Gloria Buzău 27 13 4 10 46-42 43
4 Rapid Suceava 27 11 8 8 45-38 41
5 SC Bacău 27 10 6 11 41-37 36
6 CF Brăila 27 8 10 9 35-36 34



Recomandări