Termoficare în sistem centralizat

Sucevenii vor beneficia de căldură și apă caldă la aceleași tarife



Ion Lungu: „Îi asigurăm pe suceveni că vor avea în continuare apă caldă, precum și căldură, la iarnă, în ciuda prevederilor legislative recente"
Ion Lungu: „Îi asigurăm pe suceveni că vor avea în continuare apă caldă, precum și căldură, la iarnă, în ciuda prevederilor legislative recente"

Cele 18.000 de familii din municipiul Suceava racordate la sistemul centralizat de termoficare nu vor avea emoții în privința costurilor de asigurare a căldurii și apei calde, nici în privința asigurării acestui serviciu, după cum a precizat primarul Ion Lungu, în urma discutării strategiei de termoficare 2016 – 2017 cu conducerea Bioenergy și Thermonet, firmele care asigură producerea, furnizarea și distribuția energiei termice.
„Îi asigurăm pe suceveni că vor avea în continuare apă caldă, precum și căldură, la iarnă, în ciuda prevederilor legislative recente, care reprezintă un mare inconvenient – acel ordin prin care lemnul de foc nu mai este considerat biomasă. Vom lupta să corectăm această prevedere legislativă”, a declarat primarul Ion Lungu după discuțiile cu președintele Adrem Invest, acționarul principal al societăților care se ocupă de termoficarea orașului.
Edilul sucevean a precizat că prețul gigacaloriei furnizate populației municipiului rămâne 179,5 lei, unul dintre cele mai mici tarife din țară, iar conform contractului cu noul producător de energie termică, prețul de producere a gigacaloriei, la gardul centralei, de 116 lei plus TVA, rămâne același încă trei ierni.
În condițiile în care noua centrală de termoficare a municipiului reședință de județ utilizează lemnul de foc în proporție de 50% – 70% pentru producerea de energie termică și electrică, în cogenerare, noua prevedere legală poate afecta mult costurile de producție, deoarece pentru lemnul de foc utilizat nu se mai acordă certificate verzi.
„Investițiile făcute la Suceava sunt prea mari pentru a mai da înapoi. Am convenit să mergem înainte, să luptăm împreună să remediem această problemă, dar categoric vor fi luate toate măsurile necesare pentru asigurarea serviciilor de termoficare”, a adăugat Lungu, după discuțiile cu reprezentanții Adrem Invest. Șeful municipalității sucevene a spus că va solicita și sprijinul președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru a se obține modificarea legii sau măcar o derogare pentru centralele pe biomasă aflate în zone precum Suceava, care este cel mai împădurit județ din țară, având capacitatea să asigure necesarul de masă lemnoasă fără nici un fel de probleme.



Recomandări

Consorțiul condus de compania Loial Impex Suceava a început lucrările la noul grup energetic din Oradea, cea mai mare investiție din acest municipiu

Compania Loial Impex Suceava este liderul unui consorțiu care construiește noul grup energetic din Oradea
Compania Loial Impex Suceava este liderul unui consorțiu care construiește noul grup energetic din Oradea