De Înviere

Sucevenii vor avea și anul acesta Lumină Sfântă de la Ierusalim



Cătălin Nechifor: „Și anul acesta va fi adusă Lumina Sfântă, însă nu pe bani publici”
Cătălin Nechifor: „Și anul acesta va fi adusă Lumina Sfântă, însă nu pe bani publici”

Creștinii ortodocși din județul Suceava vor avea și anul acesta Lumină Sfântă în noaptea de Înviere, deși aducerea ei de la Ierusalim nu a fost inclusă în programul de anul acesta al proiectului „Paștele în Bucovina”. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat în cursul zilei de ieri că anul acesta, delegația Patriarhiei Ortodoxe din România va aduce Lumina Sfântă de la Sfântul Mormânt din Ierusalim, după care, de la București, o delegație din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților o va aduce în județul Suceava în noaptea de Înviere. „Și anul acesta va fi adusă Lumina Sfântă, însă nu pe bani publici. Vom organiza un transport aerian, împreună cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Patriarhia Română. Patriarhia este cea care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim la București, după care, cu un avion de mici dimensiuni, vom transporta Lumina la Suceava”, a declarat Cătălin Nechifor, care a adăugat că va avea o discuție cu arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, pentru a stabili detaliile cu privire la modul în care Lumina Sfântă va fi adusă de la București la Suceava.
Reamintim că începând din anul 2009, sucevenii au luat în noaptea de Înviere Lumina Sfântă adusă de la Sfântul Mormânt din Ierusalim, din delegația care a mers în fiecare an în Israel făcând parte fostul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Proiectul „Paștele în Bucovina” de anul acesta a debutat cu Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești și se va termina în data de 8 mai, cu un concert pascal, „Lumina Învierii”, care va avea loc la Liceul tehnologic din Vicovu de Sus.
Turiștii care vizitează județul Suceava au la dipoziție patru rute turistice, intitulate „Drumul ouălor încondeiate”, iar cei cazați în unitățile de primire turistică din județul Suceava vor avea parte în data de sâmbătă, 4 mai, de tradiții și obiceiuri în Ajun de Paște.
De asemenea, în Suceava, la Muzeul de Istorie va fi vernisată în data de 18 aprilie expoziția de pictură „Scene și personaje din Vechiul Testament”, iar din data de 28 aprilie a.c., la Muzeul de Științele Naturii se va deschide „Târgul de Paște”. De asemenea, tot de pe 28 aprilie a.c., în centrul Sucevei va fi deschis Târgul „Produs în Bucovina”. În aceeași zi, de la ora 19:30, în Biserica Romano – Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” va avea loc un concert pascal susținut de Grigore Leșe.



Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”