Echipa locală de rugby CSM Bucovina Suceava participă de astăzi la cel de-al doilea și ultimul turneu al Campionatului Național de Rugby în 7. La primul turneu, desfășurat la Cluj, sucevenii lui Constantin Vlad au înregistrat o victorie, un egal și două înfrângeri, clasându-se pe locul 9 din 12 echipe participante. Deși au o grupă destul de dificilă, rugbyștii echipei locale își doresc să repete figura frumoasă făcută anul trecut, când s-au clasat pe locul șase, după ce au pierdut în prelungiri accesul în meciul pentru locul patru. Cu toate că nu a reușit să-l includă în lot pe cel mai bun jucător din primul turneu, Flutur, care este accidentat, Constantin Vlad a plecat la București cu o echipă destul de tânără, cu o medie de vârstă la 21 de ani. „Am ales pentru acest turneu jucători tineri, cu calități speciale pentru rugby în 7, mai exact viteză și îndemânare. Sperăm să avem o evoluție meritorie, așa cum am avut-o la fiecare participare și în final să ne clasăm în primele șase”, a menționat tehnicianul sucevean Constantin Vlad. Astăzi, echipa CSM Bucovina va avea cinci meciuri în grupă, în care va întâlni în teren formațiile Farul Constanța, Dinamo București, Rulmentul Bârlad, Poli Iași și Olimpia București.





