Fotbal

Sucevenii vin și pleacă de la FC Botoșani



Portarul Andrei Rohețki (ex-Cetatea Suceava, Ceahlăul Piatra Neamț) și fundașul Valeriu Bordeanu (ex-Bucovina Suceava, Steaua, Rapid, Universitatea Craiova, Kuban Krasnodar, Unirea Urziceni, Dinamo) sunt cele mai tari transferuri efectuate până acum de vecinii de la FC Botoșani în tentativa lor de a forța promovarea în Liga I în sezonul următor. În acest sens, nu mai puțin de 21 de jucători susțin probe de joc la gruparea pregătită mai nou de fostul atacant al Universității Cluj, Marius Popescu.
Majoritatea fotbaliștilor testați provin din țări precum Nigeria, Senegal, Ghana, Coasta de Fildeș, dar și din Franța sau Italia. Printre fotbaliștii autohtoni care-și încearcă norocul la FC Botoșani este și Alexandru Vaida, fostul mijlocaș al Rapidului. Vaida este originar din Dej și a ajuns iarna trecută pe Areni, la recomandarea fostului portar al Sucevei din urmă cu 20 de ani, Costel Bădan. Pentru a face loc noilor veniți, conducerea grupării botoșănene a decis să pună pe lista de transferări un număr de 14 fotbaliști din vechea gardă, printre ei și trei suceveni. Paul Bosancu s-a prezentat la reunirea Rapidului și este foarte aproape de o revenire pe Areni, Ovidiu Halip a ajuns la nou-promovata în Liga a III-a FCM Dorohoi, în vreme portarul Vasile Prisacă a rămas deocamdată în stand by. În afară de Andrei Rohețki, în lotul botoșănenilor se mai regăsesc alți doi suceveni, mijlocașul Alex Vrabie și atacantul Tudor Homneac.