Jucătorii echipei locale de volei CSMU LPS Suceava vor întâlni astăzi, la Galați, echipa locală pentru un loc la barajul de calificare în prima ligă. Victor Pancu și elevii săi au plecat spre Galați încă de ieri dimineață, iar aseară au urmat un program de relaxare înaintea partidei programată astăzi, de la ora 12.00. În afara lui Giurcă, sportiv care acuză o ușoară accidentare, în lotul sucevenilor nu există alte probleme medicale. „Obiectivul nostru este clar. Vrem să învingem și în acest meci pentru a tranșa calificarea în faza următoare a competiției, pentru a avea o săptămână în plus de pauză. Valoarea lotului ne permite să credem că victoria nu ne poate scăpa”, a declarat antrenorul Victor Pancu. În primul meci al disputei cu echipa din Galați, sucevenii au câștigat cu 3-0 și au dovedit că au o clasă în plus față de adversari, iar un nou succes astăzi ar rezolva problema echipei calificate.
Tehnicianul sucevean se gândește deja la faza următoare a competiției, turneul de baraj pentru promovarea în prima ligă, unde speră ca echipa pe care o conduce să realizeze performanța de a se califica printre cele mai bune formații din România.
Totuși, Victor Pancu are și o nemulțumire. „După meciul cu echipa din Galați suntem obligați să jucăm trei partide cu câștigătoarea din cealaltă dispută a grupei. Aceste rezultate nu sunt contabilizate și nu ajută pe nimeni. Sunt cheltuieli suplimentare nejustificate, iar Federația Română de Volei ar fi trebuit să țină cont de actualele condiții economice când a programat aceste meciuri inutile”, a menționat Victor Pancu.