Gruparea suceveană suceveană traversează în aceste zile o perioadă infernală, cu meciuri foarte dificile. Astfel, partida de mâine, de pe Areni, împotriva liderului Seriei I, Academica Argeș Pitești este a treia pentru rapidiști în decurs de doar șapte zile. Apoi, în intervalul 25 octombrie – 2 noiembrie, sucevenii au de disputat alte trei partide, pe terenul celei de a doua clasate, FC Voluntari, în Cupa României, cu Petrolul și apoi pe Areni, cu Gloria Buzău. Acum însă, toate gândurile „alb-vișiniilor” se îndreaptă către dificilul examen cu Academica Pitești. „Nu am apucat să-i urmărim pe viu pe argeșeni, dar am cules ceva informații despre ei. Academica este o echipă bună, care și-a propus promovarea în Liga I la finele acestui sezon, însă și noi putem spune că suntem în grafic în ceea ce privește obiectivul trasat de conducerea clubului și anume calificarea în play-off. O victorie în această partidă ne-ar permite să ne menținem în partea superioară a clasamentului. Ne-am propus să rămânem acolo sus și cine știe, la final, dacă se va ivi șansa promovării, nu ne vom da la o parte”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
După ce Academica Pitești a beneficiat de trei lovituri de pedeapsă în urmă cu două etape, în victoria cu 3-2 pe terenul formației CS Balotești, tehnicianul sucevean nu crede că se poate repeta acest scenariu și în confruntarea de pe Areni. „Am înțeles că argeșenii au beneficiat meci de meci de susținerea arbitrilor, dar ar fi prea mult ca acest lucru să se întâmple din nou. Am încredere mare în băieți și sper s-o scoatem cu bine la capăt, având în spate și suportul publicului”, a precizat Tudoreanu.
La rândul său, Claudiu Velescu spune că el și colegii săi sunt hotărâți să facă un meci mare. „O victorie ar fi ceva extraordinar pentru noi. Ne-ar ajuta să rămânem în plutonul fruntaș și am stopa și evadarea celor din Pitești. Sper ca lumea să vină din nou în număr mare la stadion ca să ne susțină, iar la final să ne bucurăm împreună de un rezultat pe măsură. Vă garantez că, noi fiind o echipă muncitorească, o să-i așteptăm pe argeșeni așa cum se cuvine. O să ne punem salopetele și o să dăm drumul la treabă din primul minut”, a conchis Velescu.