Oficialii Cetății cred că meciul de astăzi de pe Areni, cu FC Buftea, este unul cheie în ecuația retrogradării și de aceea trebuie făcut totul pentru câștigarea acestei întâlniri. „Este absolut necesar să gestionăm cât mai bine acest debut favorabil de retur. Să nu uităm că în tur, în același moment al competiției, Cetatea stătea la fel de bine, avea tot 3 victorii la activ. Ce a urmat după aceea, se știe, a fost un adevărat dezastru. Când avem în fața noastră un asemenea exemplu, nu putem decât să fim foarte precauți și determinați în fața fiecărui adversar”, a declarat antrenorul principal al Cetății, Ovidiu Murariu.
Galben-albaștrii au exersat ieri executarea loviturilor de pedeapsă
Ședința de pregătire de ieri, ultima înaintea confruntării cu FC Buftea, a fost dedicată de fotbaliștii Cetății repetării unor scheme de joc, dar și exersării fazelor fixe. La finalul antrenamentului s-a organizat ad-hoc și un concurs de penaltiuri. Așa cum era de așteptat, întrecerea a fost dominată de play-maker-ul Ionel Celpan, care i-a depășit la acest capitol pe coechipierii săi Tudor Homneac, Mircea Negru și Marius Onciu.
CSM Ploiești – Cetatea se joacă vineri
În altă ordine de idei, trebuie să vă anunțăm că Federația Română de Fotbal a răspuns afirmativ solicitării cluburilor CSM Ploiești și Cetatea Suceava de a devansa cu o zi meciul direct programat în etapa a XXV-a a Ligii secunde. Astfel, partida CSM Ploiești – Cetatea se va disputa vineri, 17 aprilie, cu începere de la ora 11, pe stadionul Astra.






