La doar o săptămână după încheierea sezonului regulat, va debuta astăzi partea a doua a campionatului Ligii secunde. Conform celor hotărâte de Federația Română de Fotbal, primele șase echipe din fiecare serie vor evolua în play-off, iar restul în play-out. Cu 40 de puncte acumulate până acum, Rapid Suceava va intra în play-off de pe poziția a treia. După ce s-au aflat mult timp în apropierea primului loc, „alb-vișiniii” au pierdut din turație pe finalul sezonului regulat, însă o clasare pe podium la sfârșitul campionatului ar reprezenta o performanță bună pentru o echipă cu un lot restrâns numeric și cu un buget limitat cum este Rapidul.
Pentru suceveni, jocul de astăzi, cu Gloria Buzău, de pe Areni, primul din play-off, reprezintă o oportunitate de revanșă rapidă după eșecul cu 3-0 înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute, în Crâng, în ultima etapă din retur. Prima confruntare directă dintre cele două formații din actualul sezon s-a încheiat însă cu victoria Rapidului, cu scorul de 2-0, în fața a 1.500 de spectatori suceveni, ambele goluri fiind marcate de Marius Matei, un jucător care, din păcate, nu mai face parte în prezent din lotul grupării sucevene.
„Alb-vișiniii” sunt deciși să facă totul pentru a păși cu dreptul în play-off, însă rămâne de văzut cât vor conta absențele unor jucători importanți precum Semeghin, Velescu și Sfrijan.
Iată cum se prezintă programul etapei I din play-off:
FC Voluntari – CF Brăila
Academica Pitești – SC Bacău
Rapid Suceava – Gloria Buzău
Clasament Seria I
1 FC Voluntari 22 17 2 3 58-18 53
2 Academica Pitești 22 14 4 4 44-16 46
3 Rapid CFR Suceava 22 11 7 4 39-22 40
4 Gloria Buzău 22 11 4 7 38-30 37
5 SC Bacău 22 8 6 8 34-28 30
6 CF Brăila 22 7 8 7 29-28 29
7 CS Balotești 22 7 5 10 30-34 26
8 FCM Dorohoi 22 6 7 9 30-40 25
9 Farul Constanța 22 5 7 10 28-40 22
10 ACS Berceni 22 4 7 11 28-47 19
11 Unirea Slobozia 21 3 4 14 14-42 13
12 Săgeata Năvodari 21 6 3 12 14-41 -31
Liga a II-a
Sucevenii sunt dornici de revanșă
