La nici o lună de zile de la goana după cadouri și aprovizionarea pentru Crăciun și Revelion, sucevenii sunt din nou cuprinși de febra cumpărăturilor.
De data aceasta, principala atracție o reprezintă reducerile consistente anunțate de zeci de magazine, nu doar la haine și încălțăminte, comercianții dorind să scape de solduri în această perioadă a anului, ci și la mii de alte produse, de la cărți până la centrale termice.
Ieri a fost prima zi oficială a perioadei de soldare, care se va încheia pe 15 aprilie, iar magazinele intrate în cursa reducerilor au început să fie asaltate de cumpărători, în căutarea produselor de care au nevoie, la prețuri cât mai mici.
Dacă la haine reducerile de 50% sunt chiar frecvente, la unele magazine ajungând până la 80% pentru anumite produse, la încălțăminte, pe lângă reducerile aplicate, în unele magazine de profil au apărut promoții gen o pereche la preț redus și a doua cu 50% reducere sau 2+1 gratis.
Pentru cei pasionați de lectură ori care vor să ofere prietenilor, copiilor sau nepoților o carte, fără a scoate mulți bani din buzunare, supermarketurile au pregătit reduceri aproape incredibile, cărți ale unor scriitori foarte apreciați, tipărite în condiții grafice foarte bune, fiind scoase la vânzare la prețuri care pleacă de la mai puțin de 3 lei.
Cu toate că acum nu este perioada în care se construiește și nici amenajări interioare nu prea se fac, piața construcțiilor și cea a instalațiilor fiind „amorțite” din cauza sezonului rece, foarte mulți suceveni s-au dovedit a fi interesați de promoțiile magazinelor de bricolaj Baumax și Bricostore, intrate pentru prima oară în „hora reducerilor” de sezon. Lichidările de stoc pentru anumite categorii de produse și reducerile aplicate la altele au făcut ca aceste magazine să fie asaltate de cumpărători, chiar din prima zi. Printre cele mai căutate produse s-au dovedit a fi centralele termice, de la cele pe gaz la cele pe lemne, unele fiind scoase la vânzare la jumătate de preț, dar și produsele de grădinărit ori cele de amenajări interioare.
Vânzările cu preț redus reprezintă atracția principală a magazinelor după sărbătorile de iarnă, consumatorii fiind tentați să achiziționeze articole de îmbrăcăminte sau încălțăminte chiar dacă nu au neapărată nevoie de ele acum, ci în ideea că le vor avea de noi pentru următorul sezon rece.
Potrivit legislației cu privire la protecția consumatorului, pe acest segment de activitate, prețul produsului scos la soldare „nu trebuie să fie mai mic decât costul de producție“.
Bătălia reducerilor, între Iulius Mall și Shopping City Suceava
Chiar dacă numeroase magazine din Suceava au afișat în geam mesaje referitoare la reduceri de sezon, cea mai mare luptă pentru atragerea clienților se poartă între cele două mari centre comerciale, Iulius Mall Suceava și Shopping City Suceava.
În vreme ce unii au anunțat reduceri de până la 70%, ceilalți au plusat, venind cu reduceri de până la 80%.
Shopping City Suceava
Magazinele din Shopping City Suceava au dat startul reducerilor de iarnă, oferind clienților promoții de până la 80% la produsele de sezon.
Hipermarketul Carrefour a aplicat reduceri de până la 50% la sute de produse, iar Baumax are o mulțime de produse oferite la prețuri mici, în scopul lichidării stocurilor.
Cei care intenționează să își reînnoiască garderoba au ocazia de a alege dintr-o paletă variată de produse la prețuri accesibile: New Yorker și magazinul Raison D`Etre by Insense oferă reduceri de până la 80%; Dovani, Eponge, Mustang, Next Level, Noriel, Champion, Decathlon – până la 70% reducere la produsele semnalizate în magazine, iar Coax, New Line, Orsay, Secuiana, Killtec, Takko Fashion, Texval, Coccodrillo, The City – până la 50% la anumite produse. Pentru a vă completa garderoba, magazinele Kartel și Moda Miss vă așteptă cu reduceri de până la 40%, Camiceria Italiana – 1+1 gratis, Neo Fashion – cămașă bărbați peste 100 de lei + cravată cadou, articole damă și bărbați 1+1 gratis, pantaloni bărbați și cămașă + cravată gratis; Gatta și Mondex – 30% reducere la produsele selecționate, La Bionda – 20% reducere la anumite produse.
În materie de încălțăminte, Deichmann oferă 50% reducere pentru articolele marcate prin eticheta de reducere; Benvenuti – până la 55% reducere la produsele semnalizate; Leonardo – până la 50% discount la articolele de sezon și nu numai; Otter – până la 40% reducere la o selecție de articole.
Oferte speciale există și la cosmetice, magazinul Marionnaud oferind până la 70% reducere la o gamă variată de produse; Kendra – până la 40% reducere la produsele semnalizate. Totodată, bijuteriile și accesoriile beneficiază de reduceri speciale: Splend`or – între 10% și 50%; Sabrini – până la 35%, Stil Biju – 5% reducere la bijuterii din aur, 10% la verighete și 5% la bijuterii din argint.
Pasionații de lectură vor găsi la Alexandria Librării sute de cărți cu preț special: reduceri până la 50%, 1+1 gratuit, 2+1 gratuit. De asemenea, magazinele de optică își așteaptă clienții cu oferte irezistibile: Optic Land – până la 50% reducere; Plus Optic – 70% reducere la ochelarii de soare selecționați. Centrofarm și Plafar au pregătit până la 50% reducere la o gamă largă de produse.
Dacă doriți să achiziționați obiecte de mobilier sau decorațiuni, la Mobexpert găsiți prețuri reduse cu până la 50% la sute de piese de mobilier și decorațiuni; Black Sheep Home Collection – între 20% și 30% reducere la anumite produse.
Media Galaxy și Flanco au pregătit oferte speciale la produsele electronice și electrocasnice semnalizate în magazin, dar și la cele cu tehnologie de ultimă oră, iar în magazinul Electro Top sunt reduceri de până la 30% la anumite produse.
Iulius Mall Suceava
Reduceri de până la 70% îi așteptă pe iubitorii de cumpărături în magazinele Terranova, Dovani și Be You și de până la 60% la Kenvelo. Articole vestimentare în tendințe, la jumătate de preț, se găsesc la Steilmann, Nichi Cristina Nichita, Bigotti, Sofiaman, Onix, Junker, Motor, Republica și The City. Prețuri mai mici cu până la 40% se găsesc la Teo & Sophia, cu până la 30% la Adidas, Ely Alindor și Mondex, cu până la 25% la Blue´63 și cu până la 20% la America Skate, Valerio Studio și Janice. Promoții irezistibile sunt la H&M, Paolo Bertolucci, Jaquisse și multe alte branduri din Iulius Mall Suceava.
Și magazinele destinate prichindeilor se întrec în oferte atractive. Cei mici se pot înnoi cu articole mai ieftine cu până la 50% de la Dinoland și Louise, iar distracția la Hopa Hopa, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-13.00, are sloganul „Te joci cât vrei cu 10 lei!”.
Clienții care vor să se bucure în noul an de încălțăminte la modă trebuie să meargă la CCC și Salamander, unde sunt reduceri de până la 70%, dar și la Medea, care propune prețuri mai mici cu până la 15%. Și articolele de marochinărie de la Samsonite sunt cu până la 70% mai ieftine.
Cei care adoră parfumurile și cosmeticele sunt așteptați cu prețuri mai mici cu până la 70% la Sephora și cu până la 30% la Pro Beauty Shop. Iubitorii de lectură vor găsi oferte pe rafturile Cărturești, în timp ce clienții dornici să își decoreze casa găsesc promoții la magazinele Your Home … Your Style, Deco Center și Top Shop. Clienții Iulius Mall se pot bucura de oferte speciale și la furnizorii de servicii, restaurantele sau cafenelele din cadrul centrului comercial.

