Cetatea a rămas fără victorie în campionat și după disputarea meciurilor din runda a IV-a. Sucevenii nu au reușit decât un 0-0 sâmbătă, pe Areni, în confruntarea cu Concordia Chiajna, rezultat în urma căruia Cetatea ocupă în acest moment o poziție retrogradabilă.
Partida de pe Areni a avut două părți complet distincte. În prima repriză cei care au dictat ritmul jocului au fost oaspeții, fotbaliștii pregătiți de Ioan Radu izbutind arareori să treacă de centrul terenului. Concordia a fost foarte aproape de deschiderea scorului încă din minutul 4, când Apetroae a salvat de pe linia porții o reluare din apropiere a lui Ciubotariu. Același Ciubotariu i-a dat din nou emoții lui Pascal câteva minute mai târziu, cu un șut din lovitură liberă, care a izbit stâlpul din stânga al porții sucevene. Singura intenție cât de cât ofensivă a formației gazdă din prima repriză i-a aparținut lui Homneac, care după o jumătate de oră de joc a șutat la un metru peste poartă dintr-o lovitură liberă de la marginea careului de 16 metri.
Introducerea pe teren a lui Apetri în startul părții secunde avea să fie de bun augur pentru suceveni, care odată cu trecere timpului au început să devină tot mai periculoși în ofensivă. Începând din minutul 70, fotbaliștii antrenați de Adrian Bumbescu au început să dea semne vizibile de oboseală, lucru sesizat de elevii lui Ioan Radu, care s-au aruncat cu toate forțele în atac. Așa se face că pe finalul întâlnirii Homneac și Dumitru au ratat două ocazii imense de a aduce suporterilor suceveni satisfacția primei victorii din actualul sezon.
Cetatea a evoluat în alcătuirea Pascal – Ailenei, Cososchi, Halip – Apetroae, Hapiuc (46 Apetri), Homneac, Tomaz, Tomescu – Azaharioaei (82 Jalbă), Dicher (82 Dumitru).
Concordia Chiajna a jucat în formula Niță – Pătru, Stativă, Gardoș, Lungan (80 Ungureanu) – Oae, Duru, Ciubotariu, Iliescu (56 Corcoveanu) – Diniță, Burlacu (80 Neagu).
Rezultatele etapei a IV-a:
Sportul Studențesc – FC Snagov 5-2
Delta Tulcea – Tricolorul Breaza 0-1
Săgeata Stejaru – CSM Râmnicu Sărat 2-0
FCM Bacău – Gloria Buzău 2-3
Cetatea Suceava – Concordia Chiajna 0-0
FC Botoșani – Victoria Brănești 0-2
Dunărea Galați – Steaua II 0-0
Farul Constanța – Petrolul Ploiești amânat
Dinamo II București – Dunărea Giurgiu amânat
Clasament
1 Victoria Brănești 4 4 0 0 13-4 12
2 Concordia Chiajna 4 3 1 0 6-1 10
3 Delta Tulcea 4 3 0 1 8-2 9
4 FCM Bacău 4 2 1 1 11-4 7
5 Dunărea Galați 4 2 1 1 2-3 7
6 Steaua II 4 1 3 0 4-3 6
7 FC Snagov 4 2 0 2 9-10 6
8 Tricolorul Breaza 4 2 0 2 2-5 6
9 Sportul Studențesc 4 1 1 2 7-6 4
10 Săgeata Stejaru 4 1 1 2 4-5 4
11 Dunărea Giurgiu 3 1 1 1 3-5 4
12 FC Botoșani 4 1 0 3 3-4 3
13 Cetatea Suceava 4 0 3 1 3-5 3
14 FC Farul Constanța 3 1 0 2 5-8 3
15 Petrolul Ploiești 3 0 2 1 2-5 2
16 Gloria Buzău* 4 3 0 1 7-6 1
17 Dinamo II 3 0 0 3 2-5 0
18 CSM Râmnicu Sărat 4 0 0 4 0-10 0
* Gloria Buzău – echipă penalizată cu 8 puncte