Consens

Sucevenii știu deja cum va arăta Calea Unirii

– Două pasaje subterane și două sensuri giratorii vor schimba radical traficul și aspectul celei mai aglomerate artere din municipiu
După mai multe runde de discuții între municipalitate și investitorii din zona industrială, s-a definitivat proiectul de fluidizare a traficului pe Calea Unirii, cea mai aglomerată arteră din municipiul Suceava. Soluția asupra căreia au căzut de acord atât edilii orașului, cât și agenții economici din zonă prevede amenajarea a două sensuri giratorii, o intersecție semaforizată și a două pasaje pietonale. În acest fel, municipalitatea speră să rezolve atât problema autoturismelor care se deplasează pe Calea Unirii, cât și a pietonilor, care așteaptă uneori chiar și câteva minute ca să o traverseze.
În final, sensurile giratorii vor fi amenajate la Bazar și înainte de pasarela din Burdujeni, intersecția semaforizată din zona porții 1 a societății Ambro va fi semaforizată, pasajul subteran de lângă pasarela din Burdujeni va fi repus în funcțiune, urmând ca un al doilea pasaj să fie amenajat în zona Bazarului. Mai mult, vor fi deschise 1.600 de locuri de parcare pe Calea Unirii, care vor reduce blocajele în circulație.
Potrivit viceprimarului Angela Zarojanu, dacă sensul giratoriu de la Bazar era obligatoriu pentru rezolvarea aglomerației din zonă, sensul giratoriu din apropierea pasarelei din Burdujeni va rezolva în principal problema mașinilor care vin dinspre Botoșani.
Deocamdată, reprezentanții Primăriei și ai firmelor din zona industrială susțin că nu vor mai exista modificări la acest proiect, iar detaliile pentru fiecare zonă vor fi definitivate și supuse aprobării Consiliului Local în perioada următoare.

Recomandări

Contractul pentru implementarea sensurilor unice și fluidizarea traficului, semnat de Primăria Suceava cu o asociere de firme

Traficul rutier, blocat pe Calea Unirii, după depistarea unei scurgeri majore de gaz în sensul giratoriu de la Bazar