Tir sportiv

Sucevenii și rădăuțenii au luat 13 medalii la naționalele de juniori



Sportivii suceveni au avut o comportare excelentă la Naționalele de Tir
Sportivii suceveni au avut o comportare excelentă la Naționalele de Tir

Componenții secțiilor de tir sportiv de la Clubul Sportiv Municipal Suceava și Clubul Sportiv au participat zilele trecute la București, la finalele Campionatului Național de Tir, rezervat juniorilor și junioarelor. Sucevenii și rădăuțenii, pregătiți de antrenorul Ștefan Eduard Buicliu, au avut un parcurs foarte bun, reușind în final să-și adjudece 13 medalii, dintre care cinci de aur, șapte de argint și una de bronz. În concursul feminin, la individual, Maria Dudici a câștigat argintul în proba de 40 focuri culcat, în timp ce Ana Toderaș a câștigat aceeași medalie în proba de 20 focuri genunchi, ambele sportive fiind legitimate la CSȘ Rădăuți. În concursul pe echipe, CSȘ Rădăuți a reușit să se impună în patru dintre probele naționalelor, echipa formată din Ana Toderaș, Maria Dudici, Simina Diana Șuiu, Diana Dragomir și Camelia Lungu a devenit de patru ori campioană națională în concursul de pușcă glonț calibru redus. La băieți, CSM Suceava și-a adjudecat șapte medalii, cea mai bună evoluție având-o Alexandru Bahan, cel care a devenit campion național la 20 de focuri genunchi și medaliat cu argint la 40 de focuri culcat, probă în care, colegul său Iulian Andriescu s-a ales cu bronzul. CSM Suceava s-a remarcat și în concursul pe echipe, acolo unde Alexandru Bahan, Iulian Andriescu și Iulian Marcu au urcat de patru ori pe a doua treaptă a podiumului, după patru medalii de argint. În urma rezultatelor excelente de la acest campionat național, Iulian Andriescu și Maria Dudici au fost cooptați în lotul național, în timp ce colegii lor Alexandru Bahan și Ana Toderaș au fost reconfirmați în același lot.
„Aceste rezultate sunt fără precedent pentru cele două cluburi la care antrenez, dat fiind și valorile cifrice trase în competiția națională de înalta performanță. Sportivii s-au antrenat din greu întreaga vară, iar cluburile au făcut tot posibilul să ne asigure cele necesare calificării în faza finală”, a declarat antrenorul Ștefan Eduard Buicliu.



Recomandări