Rugby juniori

Sucevenii și humorenii au început meciurile de pregătire



Aflați în perioada de pregătire precompetițională, tinerii rugbiști de la Liceul cu Program Sportiv Suceava și Clubul Sportiv Școlar din Gura Humorului au disputat zilele trecute primul meci test din acest an, în compania echipei similare under 17 de la CSȘ Unirea Iași, care a finalizat un cantonament de șapte zile la Vatra Dornei. În prima partidă ce s-a desfășurat pe terenul Unirea, echipa LPS Suceava, pregătită de Dumitru Livadaru, s-a impus în fața ieșenilor cu scorul de 5 – 1 la eseuri, mai exact 25 – 5, după un joc foarte spectaculos, în ciuda unui teren destul de greu. În a doua partidă, humorenii, antrenați de Florin Nistor, au avut câștig de cauză în fața celor de la CSȘ Unirea Iași, cu scorul de 6 – 2 la eseuri, 30 – 10 la puncte, jocul dintre Suceava și Gura Humorului fiind amânat pentru altă zi, din cauza unor probleme apărute pe moment.
„A fost un meci foarte frumos și deschis spectacolului, cu acțiuni în care balonul a ajuns până la linia de trei sferturi, acolo pe unde s-au marcat și două sau trei eseuri. Deși terenul a fost destul de greu din cauza dezghețului, echipa a fost foarte bine organizată pe compartimente, fapt ce ne dă speranțe într-o calificare la turneul final, acolo unde acum pot spune că avem 80% șanse să mergem”, a declarat antrenorul echipei LPS Suceava, Dumitru Livadaru.
De cealaltă parte, antrenorul humorean Florin Nistor a fost mulțumit de evoluția jucătorilor săi din meciul cu Iașiul, mai ales că a fost primul meci test din acest an.
„Am început mai greu acest meci, cu mai multe greșeli de tehnică individuală, dar pe parcurs ne-am revenit și am eliminat problemele. Fiind primul meci din acest an, jucătorii au vrut să se autodepășească și de aceea jocul nu le-a ieșit așa cum au vrut la început”, a declarat antrenorul Florin Nistor.
Echipele under 17 de la Suceava și Gura Humorului se vor pregăti în continuare până la finalul lunii martie, când va începe returul campionatului.