Fotbal Club Cetatea

Sucevenii se pregătesc la Moara și Salcea



Bernard, Ungureanu și Colban, trei dintre jucătorii care se antrenează separat
Bernard, Ungureanu și Colban, trei dintre jucătorii care se antrenează separat

Din cauza ploii, jucătorii Cetății Suceava sunt nevoiți să-și caute alte terenuri de antrenament pentru a nu strica suprafața de joc de pe Areni. Dacă ieri dimineață au efectuat pregătirea pe stadionul din comuna Moara, după masă elevii antrenorului Marian Pană s-au deplasat la Salcea pentru a face pregătirea. Din păcate, suprafețele de joc din aceste două locații nu sunt destul de bune și de aceea există riscul unor accidentări în lotul Cetății, care și așa este măcinat de problemele medicale. „Din păcate nu avem un teren de antrenament în Suceava și de aceea suntem nevoiți să ne plimbăm, ba la Moara, ba la Salcea pentru a ne pregăti. Chiar dacă nu putem să ne antrenăm la capacitate maximă nu avem altă soluție, deoarece celelalte două terenuri din Suceava sunt aproape impracticabile”, a declarat tehnicianul sucevean, Marian Pană.
Bolohan, Colban și Bernard sunt în continuare indisponibili Dacă lotul Cetății a plecat din oraș să se pregătească, pe Areni au rămas doar patru sportivi ce sunt indisponibili Bolohan, Colban, cu întinderi musculare, iar Bernard și Ungureanu, cu probleme la genunchi. Cei patru sunt accidentați și fac doar pregătire fizică, mai exact alergări ușoare.
Pentru următoarea etapă, singurul care ar avea șanse să intre în teren este Ungureanu, ceilalți trei rămânând în continuare indisponibili. Din păcate lotul Cetății este destul de subțiat, după ce în ultima etapă Guriță a făcut o entorsă la gleznă, Pavel o contractură musculară, iar Nicolau a primit cartonaș roșu.



Recomandări