Fotbal Club Cetatea

Sucevenii s-au trezit la viață



Faza primului gol al sucevenilor
Faza primului gol al sucevenilor

Fotbaliștii Cetății au evoluat ieri mult mai aproape de valoarea lor în confruntarea de pe teren propriu cu CFR Pașcani, obținând cea mai categorică victorie din retur, 4-0. Revenit după o serioasă accidentare, Colban a ratat prima mare ocazie a întâlnirii în minutul 8. Celpan a trecut și el pe lângă deschiderea scorului în minutul 21, după o combinație de mare rafinament cu Cojenel. Apoi, fostul portar al Forestei II, Tărăbuță s-a remarcat la șutul violent trimis de la 20 de metri de Homneac, însă același goal-keeper nu a mai avut ce face în minutul 33, la reluarea din șase metri a lui Colban. Până la pauză, sucevenii au mai reclamat neacordarea unei lovituri de pedeapsă la un fault evident în careul pășcănean, al lui Cojocariu asupra lui Cojenel. Repriza secundă a debutat cu o mare ratare a oaspeților, care au fost foarte aproape de egalare prin Pintilie, însă lovitura de cap a masivului atacant advers a trecut puțin pe lângă poarta lui Rohețki. Sucevenii au trecut pe lângă desprindere în minutul 65, însă Colban a reluat de la doar 6 metri peste poartă, după ce în prealabil mingea trimisă din lovitură liberă de Celpan a izbit transversala. Cel ce avea să aducă liniștea pe banca Cetății a fost juniorul Stănescu în minutul 68, care a reluat din cădere în plasă un balon centrat din corner de Celpan. După o nouă ratare a formației vizitatoare semnată de Covrig, sucevenii au punctat din nou prin Aileni în minutul 73, care a recuperat un balon în careul advers și l-a învins pe Tărăbuță cu o execuție de finețe. Sarabanda ratărilor a continuat cu imensă ocazie de gol irosită de Caragea, însă același jucător avea să stabilească scorul final cu zece minute înainte de final, cu un șut puternic de la 16 metri. Interesant este că autorii ultimelor trei goluri, Stănescu, Aileni și Caragea au fost introduși de Marian Pană pe teren pe parcursul reprizei a doua. Cel de-al patrulea fotbalist al gazdelor aruncat în luptă în partea secundă, Lupu, a fost și el foarte aproape de gol, în două rânduri, pe finalul întâlnirii.
Cetatea a evoluat în alcătuirea Rohețki – Breniuc, Bernard, Ungureanu – Leuciuc (58 Stănescu), Cojenel, Celpan, Apetri (84 Lupu), Homneac – Tomaz (70 Aileni), Colban (75 Caragea).
Iubitorii fotbalului care nu au putut ajunge ieri după amiază pe stadionul Areni vor putea viziona înregistrarea partidei Cetatea – CFR Pașcani astăzi, de la ora 18.00, pe Plus TV.
Rezultatele complete ale rundei sunt:
Bujorii Târgu Bujor – Oțelul II Galați 1-2
FCM II Bacău – Poli II Iași 5-5
Rarăul – Juventus 2-2
Pambac Bacău – Laminorul Roman 0-1
FC Bârlad – Willy Bacău 0-4
Cetatea Suceava – CFR Pașcani 4-0
Cetatea Târgu Neamț – Ceahlăul II Piatra Neamț 2-2
Politehnica Galați – Aerostar Bacău 0-0
Leonard Pașcani – CF Brăila 0-3 Clasament:
1. Cetatea Suceava 23 19 3 1 55-7 60
2. Aerostar Bacău 23 13 6 4 31-15 45
3. Willy Bacău 23 13 5 5 47-33 44
4. Politehnica Galați 23 12 6 5 28-14 42
5. Pambac Bacău 23 12 4 7 36-31 40
6. FC Bârlad 23 11 2 10 31-34 35
7. Cetatea Târgu Neamț 23 10 3 10 39-38 33
8. Poli II Iași 23 8 8 7 36-28 32
9. Oțelul II Galați 22 10 2 10 32-25 32
10. CF Brăila 23 8 6 9 30-29 30
11. FCM II Bacău 23 7 9 7 28-27 30
12. Ceahlăul II 23 8 4 11 26-25 28
13. Juventus Fălticeni 23 8 4 11 24-35 28
14. CFR Pașcani 23 8 3 12 24-29 27
15. Laminorul Roman 23 7 3 13 24-36 24
16. Rarăul Câmpulung 22 5 5 12 21-39 20
17. Bujorii Târgu Bujor 23 5 4 14 16-41 19
18. Leonard Pașcani 23 1 5 17 20-62 8




Recomandări