Tenis de câmp

Sucevenii s-au aflat printre laureații Memorialului „Conu Mișu Gontaru”



Tenismenii veterani de la clubul Select din Suceava au participat la sfârșitul săptămânii trecute la Memorialul „Conu Mișu Gontaru”, organizat la Botoșani, o competiție aflată în calendarul Federației Române de Tenis. La categoria de vârstă 30 de ani, finala a fost una suceveană. Câștig de cauză a avut Mihai Pânzaru în fața lui Florin Popovici Dumbravă, acesta din urmă fiind nevoit să abandoneze în setul secund din cauza unei accidentări la gleznă. La 40 de ani, Irinel Nanu a ajuns până în semifinale, moment în care o răceală puternică l-a forțat să se retragă de pe tabloul de concurs. Tot în penultimul act și tot din pricina unor probleme de sănătate a trebuit să abandoneze și Alex Năstasă.
După succesul înregistrat în urmă cu o săptămână la Focșani, Viorel Negru a recidivat la Botoșani, la categoria 50 de ani, confirmând forma bună pe care a afișat-o în actualul sezon. La 55 de ani victoria i-a revenit tot unui sucevean, Gigi Berariu, în același concurs Ovidiu Busuioc clasându-se pe poziția a treia. În ultima competiție de simplu, de la 60 ani, Sterian Andrieș a terminat concursul pe locul 2.
În ceea ce privește proba de dublu, perechile Viorel Negru / Gigi Berariu și Sterian Andrieș / Mihai Șoldănescu (Botoșani) au avansat până în semifinale pe tabloul concursului +50 de ani.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului