Aproximativ 60.000 de suceveni care sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare riscă să rămână de săptămâna viitoare fără pic de căldură în calorifere, dar și fără apă caldă, iar de data aceasta motivația nu mai ține de datoriile imense pe care Termica le are de recuperat de la populație, ci de votul consilierilor locali.
Cea mai importantă decizie care urma să fie luată în ședința de ieri a Consiliului Local Suceava era cea prin care urma să se decidă viitorul termoficării municipiului. Problema, amplu dezbătută de luni de zile, în fel de fel de ședințe, urma să fie clarificată prin intermediul a trei proiecte de Consiliu Local, strâns legate între ele. Primul dintre acestea viza pașii necesari pentru demararea licitației de atribuire a acestui serviciu unui operator privat, prin aprobarea studiului de oportunitate, contractului cadru, regulamentului și a caietului de sarcini al licitației de delegare de gestiune.
De aprobarea acestui proiect depindea prelungirea termenului de prestare a acestui serviciu de către Termica, până la desemnarea unui nou operator, prin licitație.
Conform unei decizii luate în pripă, anul trecut, în luna noiembrie, tot în Consiliul Local, contractul de concesiune a serviciului de termoficare către Termica este valabil până la 31 martie 2014, adică încă trei zile, deși inițial, acesta mai era valabil până în luna iunie.
„Ploaie” de amendamente, pe ultima sută de metri
Cu toate că pe tema termoficării s-a vorbit în ultima vreme în Consiliul Local de li s-a uscat gura unora dintre aleșii locali, deși au avut loc numeroase întâlniri de taină, pentru a se pune de acord reprezentanții tuturor partidelor din Consiliul Local, tot ce s-a clădit prin discuții și negocieri repetate s-a „prăbușit” în ședința de ieri, când orgoliile politice au dat iar totul peste cap.
Cei care au dat startul introducerii amendamentelor pe ultima sută de metri au fost cei de la PDL, prin intermediul lui Lucian Harșovschi. Acesta a cerut stabilirea unui tarif maximal pentru serviciul de transport și distribuție, de 143 de lei, cu TVA inclus, dar și o serie de modificări ale caietului de sarcini al licitației, precum dublarea punctajului pentru cei care fac investiții proprii în sistemul de termoficare și dublarea punctajului pentru oferta cu cel mai mic preț de transport și distribuție.
Nici celelalte partide nu s-au lăsat mai prejos și au venit cu alte cerințe: votarea proiectului de delegare de gestiune pe articole – solicitată de Ovidiu Doroftei (PNL), funcționarea noului serviciu de termoficare cu minim 226 de salariați, conform organigramei actuale – propunere venită din partea PSD, prin Cornel Grosar.
Toate cele cinci amendamente ale PDL nu au primit girul colegilor de la PSD și PNL, iar la discutarea pe articole a proiectului, lucrurile s-au blocat în momentul în care o parte din aleșii locali au constatat că nu mai au cum introduce în proiect amendamentele dorite, precum stabilirea numărului minim de salariați la 226 pentru noul operator de termoficare, din cauza unui viciu de procedură.
Mai exact, propunerea lor nu a fost discutată la articolul potrivit, ceea ce a dus la imposibilitatea supunerii sale la vot.
În aceste condiții, au fost invocate o serie de neclarități în proiect, iar la momentul votării contractului cadru cu firma ce urma să fie desemnată prin licitație, cei de la PSD și PNL au dat un vot negativ, prin apăsarea butonului de abținere, ceea ce a dus la blocarea întregului proiect.
Mai mult, nici celelalte proiecte cu Termica de pe ordinea de zi nu au mai putut fi discutate, fiind automat retrase de inițiator, încât, fără a fi o păcăleală, de la 1 aprilie, Suceava nu mai are un operator de termoficare, care să aibă în gestiune serviciul de transport și distribuție a energiei termice.
Discuțiile pe tema termoficării vor trebui reluate, într-o altă ședință de Consiliu Local, pentru a se lua în cele din urmă o decizie, dar rămâne de văzut dacă aleșii locali vor reuși să găsească o soluție pentru ca sucevenii racordați la sistemul centralizat să nu stea în frig și fără apă caldă, de săptămâna viitoare.
Decizie cu repercusiuni
Sucevenii riscă să rămână fără căldură și apă caldă, de săptămâna viitoare
