Chiar dacă pot motiva că au avut și ghinion, deoarece au trimis de două ori mingea în bara porții inspiratului Andrei Vlad, sucevenii au pierdut totuși fără drept de apel întâlnirea cu echipa „satelit” a lui Dinamo. Ca și cum această supărare nu era de ajuns, fotbaliștii lui Ovidiu Murariu au mai avut parte de o surpriză neplăcută și la finalul întâlnirii, când au aflat despre victoria Științei la Snagov, rezultat care i-a coborât din nou pe o poziție retrogradabilă. Și totuși, după felul cum începuse meciul de pe Areni, nimic nu părea să prevestească o sâmbătă atât de neagră. Onciu a luat transversala la țintă în minutul 9, după care Homneac a șutat slab dintr-o poziție foarte bună. A urmat o mare ocazie irosită de Șuleru, care a preferat să șuteze la poartă dintr-un unghi mort în loc să centreze în fața porții, acolo erau demarcați doi coechipieri. Mai apoi, Celpan a trimis și el un șut centrare prin fața porții, însă Guriță și Homneac au ratat de puțin întâlnirea cu balonul. Abia în minutul 25 au ripostat în atac și dinamoviștii, prin Bădăluță, care a șutat de la 14 metri puțin pe lângă bară. Celpan și Homneac nu au putut să-l învingă pe Vlad la două acțiuni consecutive de atac ale Cetății purtate în minutele 34 și 35, pentru ca repriza să se încheie cu o mare ratare a alb-roșilor, care au trimis mingea în transversală prin același insistent Bădăluță. Din nefericire, partea secundă a debutat sub cele mai proaste auspicii pentru suceveni. Melinte a centrat de pe partea dreaptă în fața porții sucevene, iar francezul Mendy, venit din spate, a reluat din careul de 6 metri balonul în poarta lui Rohețki. Cu spectrul retrogradării în față, galben-albaștrii s-au avântat și mai mult spre poarta oaspeților, însă au făcut-o fără prea multă luciditate. Din disperarea sucevenilor au ieșit însă câteva bune ocazii de egalare, irosite pe rând de Colban, Dumitru, Celpan sau Onciu. Nici dinamoviștii nu au stat însă cu mâinile în sân și au replicat de fiecare dată periculos când au avut posibilitatea. La una dintre aceste contre, Mendy a profitat de așezarea greșită în teren a apărătorilor Cetății și i-a pasat lui Predescu, care a punctat cu un șut imparabil de la 12 metri. Acest gol avut darul să-i bulverseze de tot pe fotbaliștii lui Ovidiu Murariu, care pe final au avut totuși forța să mai trimită o dată balonul în transversală prin Golofca.
Cetatea: Rohețki – Feraru, Sevaciuc, Halip – Azaharioaei (79 Golofca), Romaniuc, Onciu, Celpan, Șuleru – Guriță (53 Colban), Homneac (59 Dumitru).
Dinamo II: Vlad – Melinte, Nițu, Nae, Mușat – Predescu, Marcu (78 Soare), Bucșă, Pulhac (62 Dragomir) – Bădăluță (87 Manu), Mendy.
Rezultatele etapei a XXVI-a:
Cetatea Suceava – Dinamo II 0 – 2
Fc Botoșani – Delta Tulcea 0 – 3
FC Snagov – Știința Bacău 0 – 1
Sportul Studențesc – Dunărea Galați 3 – 1
Dunărea Giurgiu – FC Ploiești 0 – 3
Progresul București – Petrolul Ploiești 0 – 3
FCM Bacău – Ceahlăul Piatra Neamț 1 – 0 Clasament
1. Ceahlăul Piatra Neamț 23 16 3 4 39-13 51p
2. Delta Tulcea 23 15 3 5 36-17 48p
3. FC Ploiești 23 14 4 5 42-27 46p
4. Petrolul Ploiești 24 10 6 8 34-26 36p
5. Progresul București 23 10 4 9 24-33 34p
6. Concordia Chiajna 23 9 5 9 22-18 32p
7. FCM Bacău 23 9 5 9 23-29 32p
8. Dunărea Galați 23 9 3 11 27-25 30p
9. CS Buftea 22 7 8 7 35-39 29p
10. FC Snagov 23 8 5 10 35-42 29p
11. Dinamo II 23 8 5 10 31-42 29p
12. Sportul Studențesc 23 7 6 10 32-28 27p
13. Dunărea Giurgiu 23 7 6 10 33-36 27p
14. FC Botoșani 23 8 3 12 37-44 27p
15. Știința Bacău 23 4 7 12 19-35 19p
16. Cetatea Suceava 23 5 3 15 20-35 18p * Forex Brașov s-a retras din campionat iar Prefab Modelu s-a desființat. Rezultatele celor două echipe au fost anulate! Progresul București a fost retrogradată în Liga a IV-a!






