După aproximativ patru luni de pauză competițională, mâine, echipa locală de rugby, CSM Bucovina Suceava reîncepe seria meciurilor oficiale, cu penultima etapă a sezonului regulat, pe terenul celor de la CSU M Brașov. Elevii antrenorului Constantin Vlad au reluat pregătirile de pe 12 februarie, până în prezent reușind să bifeze un cantonament montan la Vatra Dornei, dar și trei meciuri test. Tehnicianul sucevean s-a arătat mulțumit în mare măsură de pregătirea făcută de echipa sa, una care după părerea sa este mult mai omogenă decât în prima parte a campionatului. „Echipa este în creștere de formă, fapt pe care l-am observat și în meciurile de pregătire. Totodată am observat o schimbare de atitudine, sportivii noștri fiind mult mai determinați în teren, dar și dispuși la un efort mai mare. Singurul lucru de care nu sunt mulțumit este diferența de pregătire a unora dintre ei, în mare măsură din cauza faptului că nu pot ajunge toți la antrenament, deoarece lucrează în Humor, Frasin, Pașcani și chiar Iași”, a argumentat Constantin Vlad.
Se pleacă astăzi la Brașov Echipa CSM Bucovina va pleca astăzi la Brașov cu gândul de a lua toate punctele puse în joc și asta mai ales că în acest an punctele acumulate în sezonul regulat se vor lua în considerare în turneele play-out sau play-off. Practicând un sport de contact, rugbyștii suceveni nu au fost scutiți de accidentări, trei dintre ei fiind incerți pentru meciul de la Brașov. Dacă Soloniuc nu poate fi recuperat până mâine, după o accidentare suferită la un meci școală de antrenament, Ștefancu și Flutur sunt în recuperare și au mari șanse să intre în teren mâine, mai ales că au început antrenamentele.
Față de alte perioade, CSM Bucovina are în acest moment un lot destul de numeros, în perioada de pauză alăturându-se lotului încă trei sportivii, doi grămădari, Andrei Bujoreanu și Bogdan Palamariu, cei care au mai practicat înainte handbal sau atletism, dar și un jucător de pe linia de trei sferturi, Marius Hamciuc, cel care este din Pașcani și a mai evoluat în acest sezon la echipa din Arad.
Antrenorul Constantin Vlad a mai adăugat că moralul echipei este unul foarte bun, mai ales după ce au aflat că în acest an vor avea un buget mult mai mare decât în anii anteriori, aproape triplat, din partea Primăriei Suceava.





