Volei

Sucevenii reîncep campionatul din postura de lider



Echipa de volei seniori a clubului Sportiv Municipal Suceava reîncepe mâine competițiile oficiale cu un joc în fața propriilor suporteri programat la sala Unirea cu începere de la orele 11.00. Deși campionatul s-a reluat de sâmbăta trecută, elevii antrenorului Victor Pancu aveau programat un meci în compania celor de la Niro București, echipă ce s-a retras la începutul sezonului. După zece etape disputate până în prezent, CSM Suceava este liderul neînvins al seriei est din Divizia A2, cu 27 de puncte din nouă partide, urmată de CS Rapid București cu același număr de puncte, dar cu două meciuri disputate în plus, ambele formații fiind deja calificate pentru turneul de baraj. În perioada de pauză, sucevenii au reușit să facă un cantonament montan de șapte zile la Vatra Dornei, dar și un meci de pregătire în compania adversarului devenit tradițional pentru astfel de teste, echipa din prima divizie VCM LPS Piatra Neamț. În această săptămână, echipa CSM Suceava mai avea programt un meci de pregătire cu Știința Bacău, dar acesta a fost anulat din cauza lipsei banilor din tabăra oaspeților.
„Ne așteptăm la un meci mult mai dificil decât în tur și asta pentru că Rapidul este la un nivel mult mai ridicat decât celelalte echipe din serie. Noi ne-am pregătit foarte serios în această pauză și chiar dacă nu am reușit să punem toate lucrurile la punnct și mă refer la partea tehnică să facem un meci bun, în care să nu avem probeleme, dar va depinde și cu ce gânduri vor veni ei”, a declarat antrenorul Victor Pancu.
Până la turneul de baraj pentru promovarea în prima divizie, programat în luna mai, CSM Suceava mai are de disputat trei meciuri, cel de mâine cu Rapidul, săptămâna viitoare la CSȘ CFR București și o restanță acasă, cu Videoclip Ploiești, pe 11 februarie.



Recomandări