Nu sunt încântat când se închide o societate comercială din Suceava care face producție. Rând pe rând și-au închis porțile Integrata, Mobstrat, Romups, Avicola, SPIT etc. În fruntea celor ce nu mai sunt trebuie să punem, neîndoielnic, Zimbrul, unitate care, la un moment dat, era o carte de vizită a Sucevei pe întreg mapamondul. Ce bătaie mai era pe tricourile sau treningurile făcute la Zimbrul, pentru SUA! Plăteai o grămadă de bani, dar și așa trebuia să ai pile puternice pentru a-ți procura o haină făcută de muncitoarele de pe strada Universității. Dar, cum spuneam, Zimbrul s-a stins de mult, la fel ca alte unități făurite pe vremea societății multilateral dezvoltate. Dintre acestea, au mai rămas în picioare (deși stau mai mult prin genunchi) Rulmentul, MES și Ambro. De Rulmentul și MES poate ați și uitat, că nu a mai fost de mult vreo grevă sau vreo disponibilizare colectivă. De Ambro nu ați uitat sigur. Nu puteți uita. Nu vă dă voie Ambro să o uitați. Ca și Zimbrul, Ambro a devenit o carte de vizită a Sucevei. Am ajuns să nu putem descrie Suceava fără a pomeni de poluarea generată de Ambro. Nu trece o săptămână fără ca sucevenii, indiferent de zona în care locuiesc, să nu fie agresați de mirosul
emisiilor de mercaptani de la această societate. Iar săptămâna trecută, concentrațiile admise la emisiile de metilmercaptan au fost depășite de 112 ori de către Ambro, afectând persoanele cu probleme respiratorii. De altfel, o persoană care suferă de astm ne-a scris că a făcut o criză și ajuns la spital, unde era să moară, deoarece nici un medicament nu îi era de ajutor. Ăsta este, însă, un mărunțiș pentru cei de la Ambro. Pentru ei, important este să găsească tot felul de cuvinte pe care să le așeze frumos unul lângă altul, astfel încât să iasă un comunicat cu care să-i ia iar de proști pe suceveni. Căci cum altfel poate fi considerată explicația dată de cei de la Ambro pentru poluarea de săptămâna trecută. Spun ei că „emisiile de metilmercaptan au fost în limitele autorizației de mediu”, dar „condițiile atmosferice nu au permis dispersia gazelor, plafonul de nori fiind situat la joasă înălțime”. În loc să spună cinstit că au greșit (ca să nu o spună pe aia reală, că-i doare în cot de suceveni și de confortul sau disconfortul lor), ne spun că norii au fost prea jos. Când va fi caniculă, vor spune că din cauza inexistenței curenților de aer nu s-a putut realiza dispersia gazelor. Când va bate vântul, ne vor explica că din cauza curenților puternici de aer, gazele au ajuns în oraș. Dar, de fiecare dată, va exista și precizarea: „emisiile de metilmercaptan au fost în limitele autorizației de mediu”. Dacă ar fi să-i credem pe cei de la Ambro, noi, sucevenii, ar trebui să urmărim de acum buletinele meteo pentru a vedea ce aer vom respira ziua următoare, asta în funcție de cât de înnorat va fi la Suceava.
Și cum nu ar fi fost de ajuns explicația nesimțită cu plafonul de nori, cei de la Ambro ne mai amintesc că societatea „are autorizație integrată de mediu cu program de conformare până în 2013, perioadă în care AMBRO va implementa măsuri tehnice și tehnologice care să contribuie la îmbunătățirea calității mediului înconjurător. Societatea este în graficul propus în ceea ce privește lucrările de investiții pe mediu”. Adică, în traducere liberă, asta sună cam așa: fraților, tâmpiților, mai lăsați-ne în pace, că cine ne-a vândut fabrica acum 12 ani a fost destul de amabil (cel puțin) ca să accepte un program de îmbunătățire a calității mediului înconjurător, program ce urmează a fi finalizat în 2013. Deci, până în 2013 nu prea aveți de ce să vă luați de noi. De abia atunci, dacă nu se va „îmbunătăți calitatea mediului înconjurător” (se va reduce puțin mirosul, sau ce vrea să însemne?), puteți să închideți fabrica. V-am poluat 18 ani, ne-am scos pârleala.
Spuneam la început că nu sunt încântat când se închide o societate comercială din Suceava care face producție. Evident, există probabil interese economice ca Ambro să fie închisă. Sunt convins că cei de la Iullius Mal ar fi extrem de fericiți dacă Ambro ar trage mâine obloanele. Dar, când au cumpărat terenul în zonă, știau foarte bine ce vecini au și ce au de suportat. Însă, dincolo de interesele economice, eu, ca sucevean, mi-aș dori ca Ambro să se închidă. Și spun asta cu tot respectul pentru munca celor aproape 1.000 de oameni (am înțeles că la atât a ajuns cifra salariaților, după angajările făcute în ultima vreme). Dar spun asta gândindu-mă, în primul rând, la sănătatea celor peste 100.000 de suceveni, la sănătatea noastră și a copiilor noștri.