Canotaj

Sucevenii, printre laureați la Naționale

Sportivii suceveni s-au întors cu rezultate foarte bune de la Campionatele Naționale de Ergometru care au avut loc la Călărași. CSM Suceava a obținut două medalii, prin Marta Omania, argint în întrecerea junioarelor I și Marian Țolescu, bronz în competiția rezervată seniorilor. „Sunt mulțumit de rezultatele obținute, chiar dacă am ratat podiumul în întrecerea echipajului de patru fete pentru doar cinci zecimi de secundă”, a declarat antrenorul Ioan Despa.
Evoluții încântătoare au avut și canotorii de la CSS Nicu Gane Fălticeni. Cel mai bine s-a comportat juniorul Alexandru Dănilă, care a devenit dublu campion național atât la individual, cât și în proba de dublu, unde a concurat alături de colegul său, Marian Văcărița. Alte două sportive de la CSS Nicu Gane, Ioana Vrâncean și Mihaela Vultur, au venit pe trei în concursul junioarelor I. „Aceste performanțe sunt rezultatul muncii asidue pe care acești copii o depun la antrenamente. Pentru noi urmează acum Campionatele Naționale de Fond de la Timișoara, unde sperăm să obținem clasări la fel de bune”, a precizat antrenorul Vasile Avrămia.

Recomandări

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic