Aflați în perioada de pregătire precompetițională, handbaliștii echipei Universitatea Suceava sunt de patru zile la Gura Humorului, acolo unde efectuează un cantonament montan de 12 zile. În afara antrenamentelor, studenții beneficiază de condiții foarte bune, de patru stele, la Hotelul Toaca Bellevue, al cărui manager, Petrică Negrea, s-a alăturat din această vară grupului de susținători financiari ai clubului Universitatea și a suportat cheltuielile acestui stagiu de pregătire, în special masa și cazarea. Elevii antrenorului Leonard Bibirig fac câte două antrenamente pe zi de câte două ore fiecare, unul dimineața, în aer liber, de la orele 10.00 și unul seara în sală, de la orele 17.00, la baza sportivă din Complexul Ariniș. Pe lângă cele trei mese din fiecare zi, universitarii au trei ore de odihnă după prânz și un program liber după cină, până la orele 22.30, timp în care preferă să joace biliard, remy sau să facă o plimbare prin oraș. Singurul inconvenient pentru suceveni în acest cantonament ar fi condensul ce se formează în sala de antrenamente, care face ca suprafața de joc să devină destul de alunecoasă, mai ales în partea a doua a antrenamentului, atunci când handbaliștii riscă să se accidenteze.
„Este o perioadă mai grea pentru sportivi având în vedere că scopul principal pentru care ne aflăm aici este acela al acumulărilor fizice, tocmai pentru a putea face față în turul campionatului. Deocamdată, mă bucur că sportivii se pliază pe antrenamentele pe care ni le-am programat. Beneficiem aici, la Hotel Toaca Bellevue din Gura Humorului, de condiții foarte bune, de cazare, de masă sau alte servicii de care avem nevoie. După ce vom termina acest cantonament, ne vom întoarce la Suceava, unde vom continua pregătirea în sală și vom participa la mai multe turnee test. În afara lui Iulian Andrei, care a rămas la Suceava, alți doi jucători, Andrei Spiridon și Adrian Chiruț fac pregătire separat, deoarece cei trei revin după accidentări mai vechi sau mai grave”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig. Referitor la situația lui Ion Tcaciuc, tehnicianul sucevean a adăugat că Universitatea i-a făcut o ofertă pivotului sucevean și așteaptă în aceste zile un răspuns.
Ex-stelistul Dan Ilieș se simte bine alături de noii săi colegi
În acest cantonament de la Gura Humorului a ajuns și ultima achiziție a Universității, pivotul Dan Ilieș, cel care a venit de la Steaua București, unde în ultimele șapte luni a stat pe bancă din cauza unei accidentări, în urma căreia a fost operat la tendoanele încrucișate. Recuperat aproape total, Ilieș participă în proporție de 70% la antrenamente alături de ceilalți colegi, dar speră ca în maxim două săptămâni să revină la normal cu pregătirea.
„Mă simt bine la antrenamentele Universității, alături de noii mei colegi. Sper ca într-o săptămână, maxim două să revin la capacitate maximă, deoarece în prezent încă nu fac pregătire în proporție de 100% alături de ceilalți colegi, deoarece sunt doar la al treilea antrenament în sală și nu vreau să forțez. Din punct de vedere fizic mă simt foarte bine, dovadă fiind faptul că la antrenamentele în aer liber fac aproape toate exercițiile. Pentru noul sezon mi-am propus să joc cât mai bine și să mă integrez cât mai repede, pentru a nu-i dezamăgi pe oamenii care m-au adus aici și pe noii colegi, cei care formează un colectiv foarte unit”, a declarat pivotul Dan Ilieș.
Reșițenii remarcă seriozitatea cu care se muncește la Suceava
Un alt jucător venit în această vară la echipă, sucevenul Florin Ciubotariu a remarcat seriozitatea cu care se face pregătirea la Universitatea, dar și antrenamentele ce se pliază perfect pe stilul de joc al echipei, dar și al lotului pe care-l are la dispoziție Leonard Bibirig.
„Antrenamentele sunt pe stilul echipei, una care joacă în viteză la meciuri și nu ar putea rezista în acest ritm dacă nu ar munci foarte mult la antrenamente și mai ales în cantonamente. Foarte importantă în pregătirea echipei este seriozitatea cu care se muncește la antrenamente, dar și în afara acestora. Ne bucurăm că suntem sănătoși și participăm 100% la antrenamente, această perioadă de acumulări ne va ajuta în campionat să ne prezentăm așa cum ne dorim”, a explicat Florin Ciubotariu.
Celălalt sucevean venit de la Reșița, Mihuț Pancu a opinat că este de datoria fiecărui jucător să se adapteze la stilul echipei, asta chiar dacă antrenamentele sunt destul de tari.
„Antrenamentele sunt tari și foarte utile pentru această perioadă, iar noi avem datoria să ne acomodăm la acest efort și să lucrăm cât mai bine. Zona o cunosc foarte bine, deoarece am copilărit pe aici. În timpul liber mai jucăm biliard sau remy, mai dăm telefoane acasă, unii dintre colegi preferând și plimbări prin oraș sau mici cumpărături”, a declarat Pancu.
Pivotul moldovean Stanislav Purici vrea să rămână la Suceava
Deși nu a semnat deocamdată cu Universitatea, pivotul moldovean Stanislav Purici se simte bine în cantonamentul de la Gura Humorului și își dorește să rămână la Suceava. Jucătorul din Republica Moldova a menționat că adaptarea la antrenamentele de aici nu este o problemă pentru el, chiar dacă sunt mai tari decât cele pe care le făcea la Chișinău sau la Moscova.
Numit de curând antrenor secund, ce se va ocupa în special cu pregătirea portarilor, Bogdan Pralea speră ca noii veniți să se integreze cât mai repede, iar Universitatea să urce măcar o dată pe podiumul Ligii Naționale.
„Venirea noilor colegi sper să aducă un mare plus echipei și de aceea îmi doresc să se integreze cât mai repede și să demonstreze că nu au fost aduși întâmplător aici. Pot spune că în acești ani petrecuți în Liga Națională și în cupele europene, jucătorii s-au maturizat și au căpătat destul de multă experiență, ceea ce ne dă speranțe într-un sezon foarte bun și de ce nu să urcăm pe podium”, a declarat portarul și antrenorul secund al Universității, Bogdan Pralea.
Handbal
Sucevenii pregătesc noul sezon în cantonamentul de la Gura Humorului
