Rugby

Sucevenii, penalizați cu 10 puncte pentru lipsa echipei de juniori



Antrenorul Constantin Vlad caută soluții pentru ca echipa suceveană să nu fie depuncată și sezonul următor
Antrenorul Constantin Vlad caută soluții pentru ca echipa suceveană să nu fie depuncată și sezonul următor

Echipa locală de rugby CSM Bucovina Suceava a fost penalizată cu zece puncte în clasamentul sezonului recent încheiat din Divizia Națională și asta pentru că nu și-a înființat echipă de juniori III, conform regulamentului. Hotărârea a fost luată zilele trecute în Biroul Federației Române de Rugby, în aceeași situație aflându-se și Politehnica Iași, pentru același motiv. Cu toate că au fost depunctate cu 10 puncte, cele două echipe pot sta liniștite și asta deoarece aveau un avantaj considerabil înaintea următoarelor clasate, neavând astfel nici o emoție în ce privește retrogradarea. Totuși, în decursul sezonului trecut, tehnicianul sucevean Constantin Vlad, alături de doi sportivi din echipa sa, Crețuleac și Opariuc, au făcut selecție pentru această echipă la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, fiind cel mai aproape de baza de la Unirea.
Depunctați din neglijență „După selecție am completat cererile de legitimare pentru acești elevi pe care le-am trimis la federație împreună cu adeverințele de la doctor precum că sunt apți pentru a practica acest sport. Din păcate, aceste acte au venit înapoi pe motiv că nu sunt semnate de o instituție medicală specializată precum Policlinica. Din păcate eu am plecat în Chile cu echipa națională și nu a mai avut cine să se ocupe în continuare de aceste acte. Părerea mea este că nu trebuie să fim sancționați de federație pentru un lucru de care suntem foarte conștienți și pe care încercăm să-l rezolvăm de atâția ani, deoarece fără juniori, orice echipă fără resurse financiare prea mari se îndreaptă spre o moarte lentă și sigură”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
Soluții posibile Acesta a mai adăugat că așa cum a investit în cluburile de juniori, federația ar fi trebuit să le oblige pe acestea să-și promoveze jucătorii mai departe într-un campionat de tineret, care ar fi ajutat foarte mult mai ales sportivii valoroși ce au terminat junioratul, dar fac banca de rezerve la echipele mari de seniori. Obligativitatea existenței unei echipe de juniori III va exista și în sezonul care urmează și, de aceea, Constantin Vlad se află în discuții cu Dumitru Livadaru, cel care s-a mutat de la Gura Humorului la Suceava, pentru o fuziune între CSM Suceava și LPS Suceava astfel încât acești juniori să reprezinte clubul sucevean, dar la aceasta mai trebuie și acordul federației.



Recomandări

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava
Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava