Cu frâna trasă

Sucevenii nu se îngrămădesc pentru a obține finanțări nerambursabile prin „Casa Verde”

Sucevenii nu par foarte interesați de programele cu finanțări nerambursabile oferite în cadrul programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire. Intitulat „Casa Verde”, programul se implementează începând cu 1 iulie și va dura până când se vor epuiza fondurile alocate. Județul Suceava a primit o „cotă” de 3,49 milioane de lei, dar până acum nu s-au solicitat nici măcar o treime din fonduri.
Iluță Cocriș, director interimar al Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, a precizat că sumele acordate fiecărei persoane fizice variază între 6.000 și 8.000 de lei, în funcție de sistemul pentru care optează.
Astfel, cine dorește să-și instaleze panouri solare va primi 6.000 de lei, aceeași sumă fiind prevăzută și pentru persoanele care optează pentru centrale termice pe peleți, brichete, tocătură lemnoasă ori deșeuri forestiere și silvice.
De o sumă ceva mai mare, de 8.000 de lei, vor beneficia sucevenii care își instalează pompe de căldură geotermală. Finanțare de 6.000-8.000 de lei se oferă și în cazul unor soluții mixte, cum ar fi centrale termice și panouri solare, sau pompă de căldură și panouri solare. Până în prezent, la APM Suceava s-au depus 158 de cereri de finanțare nerambursabilă, în valoare totală de 966.000 de lei. Cele mai multe solicitări, 121 la număr, vizează montarea de panouri solare, în timp ce pentru soluția mixtă pompă de căldură geotermală și panouri solare a optat doar o singură persoană.
Relocarea unor fonduri destinate Sucevei, foarte probabilă
Directorul interimar al APM Suceava a precizat că, chiar dacă, teoretic, proiectele se consideră viabile până când se ajunge la suma maximă alocată, doritorii ar trebui să se grăbească să depună documentația.
„Unele județe au epuizat deja fondurile alocate de Ministerul Mediului și Pădurilor, iar în cazul redirecționării unor sume de bani ce reveneau Sucevei ar duce automat la satisfacerea unui număr mai mic de cereri”, a precizat Iluță Cocriș.
Pentru a putea primi aceste finanțări nerambursabile, sucevenii trebuie să depună un dosar la sediul APM Suceava, care după o verificare prealabilă va fi trimis la Administrația Fondului pentru Mediu, care va lua decizia finală privind alocarea sumelor solicitate.
Sucevenii care vor să acceseze programul „Casa Verde” trebuie să completeze o cerere de finanțare nerambursabilă și o declarație pe proprie răspundere, care se găsesc pe site-ul www.afm.ro
Dosarul trebuie să mai cuprindă o copie de pe actul de identitate al solicitantului, un extras de carte funciară care să ateste dreptul de proprietate sau autorizație de construcție pentru imobilele care nu sunt finalizate. Un alt act ce trebuie depus este certificatul de atestare fiscală privind plata obligațiilor la bugetul de stat. De asemenea, solicitantul are obligația de a prezenta o adeverință privind existența unui cont bancar, emis de o bancă în original. Toate aceste acte se vor regăsi într-un plic, cu adresa completă a solicitantului și titlul programului.

Recomandări

Suceava va primi minimum 250 de milioane de lei prin programul național de investiții „Energie verde” – M100

Suceava va avea la dispoziție 50 milioane euro pentru a realiza proiecte de investiții de energie regenerabilă, eficiență energetică, clădiri verzi, transport public nepoluant
Suceava va avea la dispoziție 50 milioane euro pentru a realiza proiecte de investiții de energie regenerabilă, eficiență energetică, clădiri verzi, transport public nepoluant

Suceava va primi minimum 250 milioane lei prin programul național de investiții „Energie verde” – M100

Suceava va avea la dispoziție 50 milioane euro pentru a realiza proiecte de investiții de energie regenerabilă, eficiență energetică, clădiri verzi, transport public nepoluant
Suceava va avea la dispoziție 50 milioane euro pentru a realiza proiecte de investiții de energie regenerabilă, eficiență energetică, clădiri verzi, transport public nepoluant

Lucrări de 17 milioane de lei în derulare la Colegiul Național „Petru Rareș”, cu fonduri atrase de Primăria Suceava prin proiecte

Lucrările la Sala Polivalentă au ajuns la faza de turnare a stâlpilor și a casei scării între etaje

Prezent în șantier, primarul Sucevei, Ion Lungu, a verificat cum se lucrează la turnarea stâlpilor și la prima casă a scării între etaje
Prezent în șantier, primarul Sucevei, Ion Lungu, a verificat cum se lucrează la turnarea stâlpilor și la prima casă a scării între etaje