De luni

Sucevenii nu mai au voie să se debranșeze de la Termica



Odată cu începerea sezonului oficial de furnizare a energiei termice, adică de la 1 octombrie, sucevenii nu mai au voie să se debranșeze de la sistemul centralizat de termoficare.
Până acum, la Termica au fost înregistrate aproximativ 240 de solicitări de debranșare de la rețeaua de termoficare a Sucevei, dar în numai 140 de cazuri s-a constatat debranșarea efectivă.
Toți cei care nu s-au debranșat până acum nu vor mai putea face acest lucru, pentru că de la 1 octombrie vor fi demarate și procedurile de umplere a instalațiilor, pentru verificarea integrității acestora, urmând ca în perioada următoare, în funcție de temperaturile înregistrate, să se decidă și data de la care va fi furnizată căldură, în timpul nopții.
„În conformitate cu prevederile articolului 30 din Legea Serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, de la 1 octombrie nu se vor mai aproba debranșări de la sistemul centralizat de alimentare cu agent termic”, a precizat directorul Termica, Constantin Plăcintă.
În ultimii ani s-a constatat o scădere semnificativă a numărului de suceveni care vor să renunțe la serviciile societății de termoficare, în 2006 fiind aprobate 242 de cereri, aproape jumătate din numărul celor înregistrate în 2005.



Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea
Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea