Opt suceveni care nu erau asigurați în sistemul public de pensii s-au prezentat la Casa Județeană de Pensii Suceava să-și plătească contribuțiile pentru a putea beneficia de pensie. Aceasta după ce de pe data de 2 noiembrie a.c. a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii.
Directorul CJP Suceava, Camelia Chitul, a explicat că odată cu intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, p«LLNK 12000 19 10 201 0 17»ersoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia. Astfel, contractele de asigurare pot fi încheiate de orice persoană, indiferent de cetățenie, domiciliu sau reședință, doar dacă nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială, nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea și nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.
Camelia Chitul a mai spus că aceste contracte de asigurare socială prevăzute în noul act normativ se încheie numai pentru cel mult 5 ani anteriori încheierii contractului, și numai până la data de 31 decembrie 2010.
„Referitor la banii care se plătesc, aș vrea să menționez că venitul asigurat la care se achită contribuția de asigurări sociale este ales de persoana care încheie contractul și nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător fiecărei luni din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public”, a spus directorul CJP Suceava.
Camelia Chitul a mai adăugat că până în momentul de față la Casa Județeană de Pensii Suceava au fost încheiate opt contracte în baza prevederilor noii ordonanțe. Perioada cea mai mare pentru care s-a asigurat o persoană este de 4 ani și 3 luni, suma plătită fiind de 8.303 lei. Ea a mai spus că în situația în care o persoană dorește să se asigure la salariul minim și pentru o perioadă de 5 ani, suma pe care ar trebui să o plătească ar fi de aproximativ 10.000 lei. De precizat că stagiul de cotizare realizat prin contractelor încheiate în baza noii ordonanțe se va lua în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
Facilitate
Sucevenii neasigurați în sistemul de pensii au început să plătească pentru a avea bani la bătrânețe
