Locuitorii municipiului Suceava racordați la sistemul centralizat de termoficare au ieșit din iarnă cu o datorie de aproape 220 de miliarde de lei vechi în contul căldurii și apei calde consumate.
Mai exact, în ciuda eforturilor de impulsionare a încasărilor de la asociațiile de proprietari, la o lună după încetarea furnizării căldurii, sucevenii nu au reușit să achite nici măcar gigacaloriile consumate în prima lună de iarnă.
„Suntem atât de departe cu încasările, încât populația încă nici nu a început să plătească pentru 2013. Cea mai mare parte din populație este cu plățile încă în 2012”, a spus directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu.
Plățile slabe din ultima perioadă din partea populației către furnizorii de utilități îl îngrijorează și pe primarul Sucevei, Ion Lungu, care a făcut apel către suceveni, prin intermediul conducerii asociațiilor de proprietari, să achite cât mai mult din datorii, pentru a putea beneficia în continuare de utilități.
„Sunt probleme grave legate de plata utilităților la încălzire, apă caldă și apă rece. Cu toate eforturile făcute în ultimele luni, la Termica, soldul la data de 1 mai este de 219 miliarde de lei vechi. Este o sumă enormă. În măsura în care eforturile noastre nu sunt completate și de populație, nu putem garanta asigurarea apei calde pe toată durata anului, până vom da în funcțiune noua centrală. Populația trebuie să mențină ritmul plăților pentru ceea ce a consumat. Indiferent cine se va ocupa de furnizarea acestor servicii, de cine va fi primar, în Consiliul Local sau chiar prim-ministru, nu mai putem consuma fără să plătim!”, a spus șeful municipalității sucevene.
Pentru a stimula încasările, Ion Lungu vrea să mențină comandamentele de gestionare a datoriilor către furnizorii de utilități și echipele mixte care să meargă din ușă în ușă, somând datornicii să achite ce au consumat.
Furnizarea apei calde, condiționată de încasările de la populație
Asigurarea apei calde în municipiul Suceava în perioada următoare, până la punerea în funcțiune a noii centrale de termoficare a Adrem Invest, depinde de încasările pe care asociațiile de proprietari le vor avea de acum înainte. Dacă acestea vor fi slabe, Termica nu va avea cu ce plăti gazul metan și energia electrică, încât apa caldă la robinete va deveni un vis frumos.
„Avem o convenție de reeșalonare a datoriilor cu E.ON, trebuie să plătim câte 600.000 lei lunar, ca datorie, la E.ON, pe lângă factura curentă de gaz metan și energie electrică, care ajunge la aproximativ 800.000 lei”, a precizat Ovidiu Dumitrescu, directorul societății de termoficare.
Practic, lunar, Termica trebuie să încaseze de la populație peste 12 miliarde de lei vechi, numai pentru a putea face plățile către E.ON, în afara altor cheltuieli curente, precum apa rece consumată, dobânzile la creditele luate pentru achiziția cărbunelui sau cheltuielile de funcționare.
Datorii imense
Sucevenii n-au plătit nici măcar factura la căldura consumată în prima lună de iarnă
