CSM Suceava și Știința București, ocupantele pozițiilor 2 și 7 la finalul sezonului regulat al Diviziei A2 de volei masculin, Seria Est, s-au confruntat sâmbătă și duminică în sala Unirea, în cadrul primei etape din faza a II-a a turneului play-off. CSM Suceava nu a avut nici cea mai mică problemă în cele două întâlniri cu Știința București, câștigând ambele dispute cu 3-0. În primul meci, elevii profesorului Victor Pancu s-au impus la 15, 17 și 14, pentru ca a doua zi ei să câștige la 16, 20 și 14.
„Pentru a limita costurile, ne-am înțeles cu cei de la Știința București să jucăm ambele meciuri la Suceava și țin să le mulțumesc pentru acest lucru. În faza următoare a turneului play-off ne vom confrunta cu Știința Bacău, un adversar de un alt calibru. Deocamdată, nu ne gândim în mod expres la o eventuală promovare, deoarece acest lucru implică un efort financiar mult mai mare, pe care nu știu dacă putem să-l susținem”, a declarat antrenorul Victor Pancu.
În cazul în care sucevenii vor trece și de hopul numit Știința Bacău, vor ajunge în postura de a juca pentru a cincea oară consecutiv barajul de promovare în elita voleiului masculin românesc.
Pentru CSM Suceava în partidele cu CSU Știința București au evoluat: Sasu, Pietraru, Grigore, Lupu, Ursachi, Ștefură, Orășanu, Andone, Gontariu.
Volei masculin – Divizia A2
Sucevenii n-au avut nici o emoție în fața primului adversar din play-off
