Tenis de câmp

Sucevenii n-au avut adversari la turneul Gold de la Unirea

Finaliștii nivelului VI simplu, Ștefan Ungureanu și Vasile Rusu
Finaliștii nivelului VI simplu, Ștefan Ungureanu și Vasile Rusu

Complexul Sportiv Unirea a găzduit zilele trecute meciurile Cupei Select, un turneu de categoria Gold din circuitul național Tenis Partener. Nu mai puțin de 60 de participanți din județ și din zona Moldovei s-au aflat pe tabloul de concurs al competiției organizate de Asociația Județeană de Tenis Suceava, Clubul Sportiv Select Suceava, Direcția Județeană de Sport și Tineret Suceava, Clubul Sportiv Municipal Suceava și Monitorul de Suceava. Pentru o triere echilibrată a participanților întrecerea a fost structurată în trei niveluri de valoare la simplu și două în proba de dublu.
Ca de obicei, tenismenii amatori de la clubul Select au făcut și de această dată o figură frumoasă. Astfel, finala de la Nivelul 6 a fost una sută la sută suceveană și s-a încheiat cu victoria lui Ștefan Ungureanu, care a trecut în ultimul act de Vasile Rusu.
Concursul de la Nivelul 7 a fost câștigat de fălticeneanul Ioan Marincuța, care s-a impus în două seturi în fața partenerului său de antrenament, Vasile Filip.
În meciul decisiv pentru titlu al probei de dublu de la Nivelul 6 s-au întâlnit două perechi din zona Rădăuțiului, norocul surâzând de această dată lui Cătălin Botezat și Vasile Tudose, care au reușit să ia fața principalilor favoriți, experimentații Nicolai Iliuț și Constantin Bălan.
În ce privește podiumul concursului de dublu de la Nivelul 7, acesta a fost alcătuit în întregime din sportivi localnici, după cum urmează: locul 1 – Ioan Marincuța / Vasile Filip; locul 2 – Valentin Dimofte / Ștefan Hunceac; locul 3 – Vasile Rusu / Cristi Roman.

Finaliștii nivelului V simplu
Finaliștii nivelului V simplu
Finaliștii nivelului VI simplu, Ștefan Ungureanu și Vasile Rusu
Finaliștii nivelului VI simplu, Ștefan Ungureanu și Vasile Rusu

Recomandări

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului